Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Adolescentă salvată de la moarte chiar înainte să sară de pe bloc. Făcuse un „pact al morții” cu iubitul

O fată de 14 ani a fost salvată de la moarte cu doar câteva clipe înainte să se arunce pe de acoperișul unui centru comercial din sudul Spaniei.

Ea făcuse un pact cu iubitul de 16 ani, care și-a pierdut viața chiar înainte ca fata să fie imobilizată la pământ de un paznic.

Fata, vizibil furioasă că a fost oprită înainte să se arunce de la 20 de metri înălțime, încercat să se lupte cu agentul de pază. Ulterior, la locul incidentului au venit și alți colegi care l-au ajutat să o escorteze pe fată în siguranță de pe acoperiș.

Cu câteva minute înainte, iubitul fetei, identificat drept Richard Fitzsimons, se aruncase de pe acoperișul mall-ului, iar în urma impactului și-a pierdut viața, scrie Daily Mail.

Cei doi erau colegi la o prestigioasă școală internațională din Marbella. Înainte să încerce să își ia viața, fata a lăsat un mesaj alarmant pe Instagram.

Citește și
politist cu pistol
Un polițist din Pitești și-ar fi împușcat mortal fiul de 3 ani, apoi s-a sinucis

„E o lume murdară și nu mai vreau să trăiesc în ea. Îmi pare rău. Tuturor celor care m-au iubit, care m-au cunoscut sau m-au susținut le spun mulțumesc. Vă iubesc și îmi veți lipsi”, a scris ea.

John Henrik, un bărbat care locuiește în apropiere, a povestit:

„Îmi beam cafeaua cu soția mea, Larse, în locuința noastră de la etajul opt, când am auzit o bubuitură puternică. Era băiatul, care s-a izbit la pământ, însă inițial am crezut că a fost un accident de mașină. Am coborât să văd ce s-a întâmplat, când am văzut o fată care se lupta cu un agent de pază pe acoperiș. În câteva secunde, au mai ajuns doi sau trei. Cred că s-au luptat minute bune. Agenții de securitate o țineau imobilizată la pământ. Părea foarte furioasă, era chiar la aproape de margine. Până când s-a calmat, au ajuns mai mulți oameni. Era de parcă a rămas fără energie și a cedat”, a povestit el.

Cuplul le-ar fi spus prietenilor și familiei că plănuiesc să moară la cumpărături. Cei doi adolescenți le-ar fi dat mesaje prietenilor să le spună că au de gând să se sinucidă. Mama unui prieten a alertat echipa de pază a magazinului, care a trimis un paznic pe acoperiș, după ce i-au văzut pe cei doi pe camere.

„Am primit mai multe apeluri de la persoane care ne-au avertizat că scriseseră pe rețelele de socializare ce au de gând să facă. Unul era de la mama unui prieten care a început să îi caute în apropierea clădirii. Agentul de pază și-a riscat propria siguranță. A ajuns după 30 de secunde și a imobilizat-o pe fată la pământ. Gestui i-a salvat viața”, a spus o sursă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult