Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Adolescentă de 16 ani, găsită moartă pe câmp, în Iași. Iubitul ei a recunoscut că a ucis-o

O fată de 16 ani a fost găsită moartă, vineri seara, într-o pădure din județul Iași. Cel care a ucis-o este prietenul fetei, care şi-a recunoscut fapta şi a fost reţinut, conform news.ro.

Potrivit anchetatorilor, cel care a sunat la 112 a fost chiar prietenul tinerei, în vârstă de 20 de ani, care a spus că a găsit-o pe fată pe un câmp situat la trei kilometri de localitatea Hălăuceşti şi că aceasta avea urme de lovituri în zona capului.

Un echipaj al Ambulanţei a mers la faţa locului, medicii constând decesul fetei. Cadavrul tinerei a fost dus la Institutul de Medicină Legală din Iaşi, unde va fi făcută necropsia.

Tânărul a fost audiat de către procurori pe tot parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă, iar după ce a negat că el ar fi autorul crimei, şi-a recunoscut în cele din urmă fapta.

Sâmbătă dimineaţă, el a fost reţinut, apoi a fost dus la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii crimei. În funcţie de rezultatul expertizei psihiatrice, anchetatorii vor decide dacă vor solicita judecătorilor emiterea mandatului de arestare pe numele tânărului.

Citește și
suspecți crimă paznici
Frații care i-ar fi ucis pe cei doi paznici ar avea legătură cu o crimă din Germania. Rezultatul testului poligraf

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult