Adolescent bătut cu sălbăticie de un grup de tineri la o petrecere de majorat. ”Mi-am pierdut cunoştinţa”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Tânărul povesteşte că cel puţin cinci bărbaţi au sărit pe el, l-au pus la pământ şi l-au lovit cu pumnii şi picioarele. Poliţia a început acum o anchetă.
Tânărul spune că a ieşit să ia puţin aer şi atunci un individ, pe care nu îl cunoştea, s-a legat de el şi i-a tras o palmă. Câteva minute mai târziu, agresorul s-a întors cu mai mulţi tineri care au tăbărât pe el.
"Am observat că din dreapta şi din stânga se apropie doi băieţi. Unul dintre băieţi - asta mi-aduc aminte - a sărit pe mine, m-a luat de gât, m-a aruncat jos şi am început să primesc pumni în față, la ochi, fără să văd. Simţeam prezența mai multora în jurul meu după care mi-am pierdut cunoştinţa şi tot ce-mi aduc aminte după este că cineva mă ţinea de umăr şi mă ducea. Eram în panică, eram foarte lovit şi tot ce-mi aduc aminte este că au venit părinţii fetei, organizatorii majoratului, la mine să îmi spună să nu sun pe nimeni să nu stric cheful", povestește Daniel Sala, victima.
După ce şi-a revenit din leşin, tânărul şi-a sunat tatăl.
"M-or minţit şi mi s-o spus că copilul n-are absolut nimic şi că el e de vină şi că şi-o meritat ce-o făcut. Şi am vrut să sun şi eu la poliţie şi-o zis că să nu sun, să nu le stric nici eu cheful. Şi mama fetei şi taică-său. Dimineaţa, când şi-a revenit, l-am dus direct la Beiuş, la spital şi atuncea mi s-a spus ceea ce are copilul", povestește Viorel Sala, tatăl tânărului.
"Îs oameni fără suflet, să dai aşa într-un copil. Şi-am înţeles că toţi îs mai mari, nu-i o altercaţie între copii de vârsta lui, toţi sunt mai mari care-au dat în el. Am stat sâmbătă noaptea toată noaptea cu el, şi atâta îşi aducea aminte ca să nu dea, să nu dea în el că nu vrea scandal”, povestește mama băiatului.
"Traumatism cranio-cerebral şi contuzii la nivelul abdomenului şi la nivelul genunchilor. Fără să-i fie pusă viaţa în pericol şi s-a internat pe secţia de neurochirurgie a Spitalului Judeţean Oradea pentru supraveghere", a transmis Dacin Juca, medic UPU Oradea.
"În cauză a fost întocmit dosar penal. Cercetările sunt continuate de poliţişti postului de poliţie Budureasa, urmând ca, în funcţie de rezultatul acestora, să fie propuse măsuri legale, prin Parchet", a explicat Alina Dinu, purtător de cuvânt IPJ Bihor.
Părinţii tânărului sunt decişi să depună plângere şi împotriva părinţilor fetei, pentru că nu au anunţat poliţia despre incidentul de la petrecere.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!