Accident rutier grav în Vâlcea, pe DN67, cu două autoturisme. Un bărbat a murit, 3 victime au fost descarcerate
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Potrivit ISU Vâlcea, accidentul s-a produs în cartierul Căzănești din Râmnicu Vâlcea, pe DN 67, fiind implicate două autoturisme în care se aflau cinci pasageri.
La fața locului au acționat șapte echipaje de salvare: cinci din partea ISU și încă două ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Acestea au efectuat manevre de descarcerare pentru trei persoane rămase blocate în ambele mașini.
În urma accidentului au rezultat cinci victime: două femei și trei bărbați.
Dintre acestea, un bărbat de 47 de ani, a fost scos dintre fiarele contorsionate în stare de inconștiență, motiv pentru care s-au efectuat manevre de resuscitare.
Alte două victime, două femei, au fost transportate la UPU Vâlcea cu politraume, de către echipajele SAJ.
Încă doi bărbați au fost monitorizați și evaluați, aceștia refuzând transportul la spital.
Din păcate, victima inconștientă (un bărbat de 47 de ani) nu a răspuns manevrelor de resuscitare fiind declarat decesul.