Accident grav cu un mort și 3 răniți pe Autostrada Vestului. A fost chemat un elicopter SMURD
Galerie foto
Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că în urma accidentului au rezultat patru victime, doi adulţi şi doi minori.
"Un bărbat şi un copil au rămas încarceraţi. S-au efectuat manevrele de descarcerare şi au fost predate victimele echipajelor medicale sosite la faţa locului, din păcate, bărbatul a fost declarat decedat. Celelalte trei persoane, un adult şi doi minori, sunt transportate la spital pentru îngrijiri medicale", a afirmat Megherea, potrivit Agerpres.
Potrivit Poliţiei Timiş, bărbatul decedat este şoferul în vârstă de 61 de ani, care la un moment dat a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un cap de pod. În autoturism se mai aflau o femeie şi două fetiţe de 6 şi 9 ani, toţi fiind rude.
"În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă", precizează Poliţia Timiş.
La locul intervenţiei s-au deplasat o autospecială de descarcerare, două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD, 17 pompieri şi un elicopter SMURD.
Sursa: Pro TV
Etichete: accident , elicopter , smurd , autostrada vestului
Dată publicare: 14-12-2019 12:29