Accident cu mai multe victime în Constanța. O mașină a intrat pe contrasens
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină sâmbătă după amiază la un accident rutier petrecut pe DN 39, între Tuzla şi Costineşti, în evenimentul rutier fiind implicate două autoturisme, transmite News.ro.
La faţa locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD de la Tuzla, trei echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi elicopterul SMURD.
Poliţiştii spun că în urma primelor cercetări accidentul s-a produs după ce una dintre maşini a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu cealaltă, care circula regulamentar.
Conform reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă, în urma accidentului, o femeie de 40 de ani a suferit un traumatism abdominal şi un traumatism de coloană cervicală, un copil de cinci ani a fost diagnosticat cu un traumatism cranio-cerebral, ambele victime fiind în aceeaşi maşină, iar şoferul celuilalt autoturism a avut un traumatism toracic. Cele trei persoane rănite erau conştiente şi au fost preluate de ambulanţele Serviciului Judeţean pentru a fi duse la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.