Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Accident cu 20 de morţi, în drum spre o petrecere. O limuzină cu tineri a făcut masacru

Your browser doesn't support HTML5 video.

Statul New York este în doliu după cel mai grav accident de circulaţie din SUA din ultimul deceniu.

UPDATE 09:15 Potrivit celor mai recente informaţii, victimele nu veneau de la o nuntă, ci se îndreptau spre o petrecere aniversară. Potrivit BBC, printre cei care au murit sunt 4 surori şi 2 cupluri de tineri proaspăt căsătoriţi.

O limuzină în care erau 18 oameni a intrat în parcarea unui magazin şi a lovit două persoane şi un autovehicul înainte de a se opri într-un copac.

Toţi cei aflaţi la bord au murit, la fel şi pietonii loviți. Poliţia a anunţat o anchetă amplă pentru a stabili cauzele tragediei.

Citește și
accident prahova
Accident cu 2 morți în Prahova. Alte 6 persoane au fost rănite

Accidentul a avut loc în orăşelul Schoharie din statul New York. Limuzina nu a oprit într-o intersecţie şi a intrat cu aproape 95 de kilometri pe oră în parcarea unui magazin. Acolo a lovit doi oameni şi o maşină în care nu se afla nimeni. Cursă nebună s-a încheiat într-un copac.

Martor: "Am auzit o explozie, care, acum îmi dau seama, a fost provocată de accident. Am auzit cum a lovit copacii şi ne-am dat jos din maşină cât de repede am putut, fiindcă ne era teamă că o să cadă un pom peste noi."

Cele 18 persoane care se aflau în limuzină au murit în urma impactului. Şi cei doi oameni loviţi de vehicul şi-au dat ultima suflare din cauza rănilor suferite.

Martor: "Echipele de intervenţie au spart geamurile maşinii, ca să încerce să îi scoată afară pe cei care se aflau înăuntru."

La faţa locului au fost mobilizate mai multe echipaje de poliţie, inclusiv una de recunoaştere facială şi una care foloseşte drone pentru a analiza locul accidentului.

Din spusele martorilor, în limuzină se aflau mai mulţi tineri care participaseră la o nuntă şi se îndreptau spre o petrecere aniversară. Printre cei care au murit se numără şi cei doi proaspăt căsătoriţi, care aveau aproximativ 30 de ani.

Potrivit poliţiei, este cel mai grav accident înregistrat în statul New York din 2009 până în prezent. În urmă cu nouă ani, 50 de oameni au murit după ce un avion s-a prăbuşit în oraşul Buffalo.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult