A petrecut Crăciunul cu rudele și în drum spre casă s-ar fi sinucis. Caz șocant la Cernavodă
Your browser doesn't support HTML5 video.
El se întorcea de la munte cu familia şi i-a cerut unchiului său să oprească maşina pe pod, sub pretextul nevoilor fiziologice. Timp de 2 ore, scafandrii au încercat să îi găsească trupul, însă din cauza întunericului au fost nevoiţi să sisteze căutările.
Tânărul de 23 de ani se întorcea de la munte, unde petrecuse sărbătorile alături de rude - unchiul, mătuşa şi o nepoată. Ajunşi pe podul Anghel Saligny, din Cernavodă, băiatul i-ar fi cerut unchiului său să oprească maşina, presat de nevoile fiziologice. Însă în scurt timp, băiatul a dispărut. Disperate, rudele au chemat ajutoare.
Marian Ciulei, ISU Dobrogea: "O posibilă persoana care s-ar fi aruncat de pe pod la piciorul podului circa 20 metri spre interiorul canalului. Sunt mulţi factori de care trebuie să ţinem cont şi atât curentul care depăşeşte 0.5 metri pe secundă. Noaptea ne pune în dificultate căutările, dar facem tot ce putem."
Se pare că băiatul era depresiv de multă vreme şi a mai avut o tentativă de suicid în urmă cu 2 ani.
În căutarea sa au fost mobilizate 3 echipaje de pompieri şi o echipă de scafandri din cadrul ISU Dobrogea. Intervenţia a fost una extrem de grea, deoarece termometrele arătau 2 grade, iar apa Dunării ajunge la maxim 3 grade Celsius.
După 2 ore de căutări, intervenţia a fost sistată.