40 de cai legaţi, care par maltrataţi şi slab hrăniţi, au fost filmaţi în Techirghiol
Galerie foto
Imaginile au fost surprinse în Techirghiol, pe marginea lacului Zarguzon. ”Niciun ONG din România nu poate prelua 40 de cai! Este clar o problemă pe care trebuie să o rezolve statul român”, a transmis ONG-ul care a distribuit imaginile.
”Se trage un semnal de alarmă despre starea incredibilă a 40 de cai, din Techirghiol, aflaţi pe marginea lacului Zarguzon. Este evident că niciun ONG din România nu poate prelua 40 de cai! Este clar o problemă pe care trebuie să o gestioneze şi să o rezolve statul român. Haideţi, vă rog, să facem sesizări către DSVSA Constanţa”, este mesajul postat pe pagina Asociaţiei Kola Kariola, alături de imaginile cu caii. Asociaţia precizează că clipul video a fost preluat de pe pagina oficială a rapper-ului Puya şi acesta făcând un apel pentru salvarea cailor. ”Am primit clipul ăsta de la o persoană care m-a rugat să o ajut să facă situaţia cât mai cunoscută. În Techirghiol, pe marginea lacului Zarguzon, peste 40 de cai sunt ţinuţi legaţi în frig şi în mizerie, fără mâncare şi mulţi dintre ei se îmbolnăvesc şi mor. Autorităţile n-au făcut nimic până acum, dar poate dacă distribuim cât mai mulţi o să se sesizeze cineva şi o să-i ia de acolo, de unde sunt condamnaţi la moarte sigură", a scris Puya pe Facebook.
DSVSA Constanţa face verificări
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, Irina Topoleanu, a declarat pentru News.ro că reprezentanţii instituţiei vor lua măsurile care se impun în acest caz şi vor prelua caii aflaţi în zona respectivă. “Ne-am autosesizat despre această situaţia de pe reţeaua de socializare. Colegii împreună cu Poliţie sunt în drum spre acel loc, vor merge acolo, vor încerca să identifice proprietarul animalelor şi vor lua măsurile care se impun. De asemenea, se încearcă găsirea proprietarului şi aplicarea sancţiunilor care se cuvin, iar ulterior preluarea animalelor de acolo şi asigurarea hranei pentru a fi în siguranţă”, a afirmat Irina Topoleanu. Acasta a explicat că în zonă nu sunt ferme şi, deocamdată, nu se cunoaşte de unde sunt caii. Topoleanu a menţionat că proprietarul sau proprietarii ar putea fi sancţionaţi pentru abandonarea animalelor pe domeniul public şi pentru lipsa îngrijirii acestora.