Sindromul Italia. De la badantă la infirmieră, drumul greu parcurs de Ileana: ”Banii nu fac viaţa unui copil!”

Galerie foto

Alternativa ar fi să devină infirmiere, dacă urmează cursuri de calificare în Peninsulă. Însă acestea presupun costuri în plus. Campania Ştirilor PRO TV "Sindromul Italia" vă arată de ce le este greu acestor românce să ia alt drum şi în ce condiţii îşi pot aduce lângă ele copiii. Sunt decizii extrem de grele, între un efort financiar suplimentar şi sacrificiul de a trăi în umbra unui muribund.

O asistentă împarte ceai bătrânilor într-un sătuc de la periferia Bologniei, unde funcţionează un centru privat. Italienii le numesc case de odihnă. Bătrânii şi familiile lor plătesc aproape la fel cât i-ar costa îngrijirea la domiciliu şi fiecare are camera lui.

La centru majoritatea infirmierelor provine din alte ţări. Ea e româncă şi a venit în Italia, dar şi-a dorit să devină infirmieră, petnru a avea copiii lângă ea.

Ileana Pulpă Pătrulescu, infirmieră la Bologna: "A murit soțul. Nu aveam cu cine să îi las şi trebuia să îi aduc aici forţat. Familia respectivă, la care făceam badantă, a zis că nu îmi acceptă asta."

Citește și

Umilințele trăite de româncele devenite ”badante” în Italia. ”Trebuie să fii sclava mea și în pat”

A stat prin casele italienilor până în momentul când i-a murit soţul, în România. Ea era în al 4-lea an în Peninsulă şi nu a vrut să îşi lase cei 3 copii, două fete şi un băiat, în seama bunicilor.

Ileana Pulpă Pătrulescu, infirmieră la Bologna: "Banii nu fac viaţa unui copil! Vedeam un copil pe stradă de etatea şi înălţimea celui al meu şi începeam să plâng. Începeam să plâng, mi se părea că eu nu îi mai ştiu pe ai mei."

Gabriela Bondoc, medic psihiatru: "Cu siguranţă sunt nişte supape emoţionale şi nu întotdeauna funcţionează, dar de multe ori e tot ce poţi face ca să poţi face fata dorului şi anxietăţii."

Noua viaţă, alături de copii, a presupus o chirie şi lunar alte cheltuieli suplimentare, ce vin la pachet cu traiul în altă locuinţă. Ileana şi-a găsit la Bologna un alt soţ, tot român şi împreună au crescut copiii ei. În doi a fost mai uşor.

Ileana Pulpă Pătrulescu, infirmieră la Bologna: "Mi s-a întâmplat să plâng că ea a mers la şcoală, în prima zi de şcoală, şi eu nu am fost acolo şi am plâns. Într-un fel m-am învinovăţit în momentul ăla, am zis că toţi copiii au fost cu mămicile, numai eu nu am fost."

Până atunci, venea doar o dată pe an, acasă, la copilaşi.

La 3 după amiaza îşi termină tura, se urcă în maşină şi pleacă acasă. Drumul zilnic, o oră de condus prin sate şi comune, i se pare minunat faţă de perioadele când păzea o bătrână, între 4 pereţi, cât e ziua de lungă. Carnetul l-a dobândit tot în Italia, şi odată cu maşina au venit la pachet alte cheltuieli.

Nu e numai drama femeii care părăseşte căminul, ci mai ales a copiilor care înţeleg ca bucuria revederii a ţinut doar 2 săptămâni, cel mult o lună, după care vor fi din nou părăsiţi.

Anii când mama nu a fost lângă ei au însemnat o maturizare timpurie, fenomen regăsit la toţi cei părăsiţi de mici.

Doar fiul locuieşte împreună cu mama, e încă la liceu. Fiica cea mare s-a căsătorit în România, dar a emigrat, cu soţul, în Marea Britanie, iar fiica mijlocie trăieşte la Verona. Când mama lor a plecat de acasă, el avea 6 ani, iar surorile 9, respectiv 12 ani.

În centrul unde lucrează ea, colegele italience nu îşi pot închipui o meserie de badantă, în care să convieţuieşti în aceeaşi casă cu cel de care ai grijă, lăsând familia departe.

Mina, infirmieră italiancă: "Îngrijitoarele românce care vin în Italia au nevoie de bani, trebuie să trimită acasă, şi atunci acceptă să locuiască în casa bătrânilor. Noi, italienii, eu, de exemplu, pot sta badantă de dimineaţă până seara, dar eu vreau să mă duc la mine acasă. Pentru că eu am aici familia, îi am pe toţi".

Şefa româncei e din Sicilia, din Palermo. Spune că din oraşul natal, din sudul Italiei, până la Bologna, e practic aceeaşi distanță ca din România, însă siciliencele care vin să muncească în nordul peninsulei migrează cu soţul şi copiii, nu sunt dispuse să lucreze aşa cum fac româncele.

"Ele sunt foarte bune şi au mare curaj să facă această muncă pentru care îţi trebuie curaj. Să pleci departe de casă, să laşi totul, familia, părinţi, copii, inclusiv copiii îi părăsesc, sunt persoane foarte puternice", spune o italiancă.

Gabriela Bondoc, medic primar psihiatru: "Ajungi într-o stare de gol, de amorţeală, pentru că acea amorţeală te fereşte să intri în contact cu durerea şi să mergi înainte".

În anul Centenarului România e săracă în români. Oficial, au părăsit ţara aproape trei milioane şi jumătate, iar cei mai mulţi sunt în Italia. Acolo găseşti câteva sute de mii de românce. Femei ale căror familii sunt întregi doar o dată pe an, câteva săptămâni, atunci când vin acasă. În restul anului, ele trăiesc viaţa celor de care au grijă.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!