De la badante în Italia, româncele ajung la psihiatrie. Specialiștii străini au venit în țară pentru a studia sindromul
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Astfel apare stresul româncelor care îngrijesc bătrâni peste hotare. Așa se instalează un sindrom crunt, pentru care mai mulți psihiatri italieni s-au deplasat în România, ca să afle cum poate fi rezolvată problema.
Campania Știrilor Pro TV "Sindromul Italia" ajunge și la Iași, la Spitalul Socola, dar și în orașele italiene unde femeile se plâng de o epuizare psihică apăsătoare. Lipsa cu anii de lângă cei dragi, în unele cazuri, le duce la suicid.
Le recunoşti uşor, ies la aer exact în cele două ore de pauză, după prânz, şi butonează intens telefoanele. Intră pe internet, pe reţelele de socializare şi vorbesc cu cei din familie, acasă. Pe una dintre băncute, e şi un grup de românce.
Nu sunt în pauză, ci le sunt plătite şi aceste ore suplimentar, pentru că au ieşit la plimbare cu bătrânele de care au grijă.
Badante: "Tremură, are Parkinson. Uite. Dă-i pălăria, că poate de asta. Salut-o pe Vicky.”
Vicky e de fapt Victoria, e plecată din Galaţi şi la Ferrara iese în parc să întrebe celelalte românce despre un nou loc de muncă, după ce în urmă cu 4 luni a decedat bătrânica de care avea grijă.
Victoria Mălairău: "M-a terminat psihic, pentru că ridic-o, pune-o în căruţ, pune-o în fotoliu. Nu voia să stea, voia să plece pe picioarele ei şi nu era capabilă, se târa pe fotoliu, dă-mi bastonul, dă-mi bastonul. "
Pe nepotul ei nu l-a văzut de 7 ani şi dacă nu ar fi câteva poze trimise de fiică, pe telefon, abia l-ar recunoaşte pe stradă. Familia fiicei s-a mutat în Regatul Unit, iar Victorița spune că pentru nepotul ajuns la vârsta adolescenței, șocul a fost major.
Victoria Mălairău: ”Îmi este foarte dor de el şi vreau, şi de el şi de cel mare, şi de fiică-mea, şi asta, dar pentru Sebi, care mi-a rupt inima, multă sănătate şi nu ştiu ... nu mai iese din casă.”
Medic: "Aşa arata depresia, e o formă a ei."
Cele mai multe sunt trecute de 40 de ani. Primele au ajuns în Italia pe la începutul anilor 2000, aşa că au adunat câte 15, aproape 20 de ani de viaţă trăită pe post de umbre ale bătrânilor Italiei.
Tanța Craiciu e de la Vedea, Giurgiu. Locul natal şi-l vede rar.
Tanța Craiciu: ”Gândiţi-vă că eu am plecat acasă după doi ani şi 4 luni. Şi cel puţin în ultima perioadă nu mai puteam, nu mai rezistam.
Eu mă gândesc că în curând ajung eu în locul ei (n.r. locul femeii pe care o îngrijește), pentru că sunt obosită psihic."
Un grup de psihiatri şi antropologi italieni a ajuns în luna ianuarie la Iaşi pentru a studia fenomenul pe care ei l-au denumit "Sindromul Italia" sau "Sindromul Badantelor".
Psihoterapeuţii români şi italieni au identificat mai multe şocuri, prin care trec succesiv sau concomitent:
- În primul rând e plecarea, renunţarea la statutul social de acasă, pentru cel de îngrijitoare la un bătrân, - Apoi urmează adaptarea la viaţa într-o ţară străină, dar şi adaptarea la o casă străină: cu reguli mai mult sau mai puţin drastice, cu ocară şi scandal, cu sentimentul că badanta e o doar slugă. - La asta se adăugă blamarea din partea celor de acasă - părinţi, soţ, copii, adică fix cei pentru care munceşte să strângă bani, cărora le trimite sumele câştigate, sunt cei care îi reproşează femeii că a plecat.
Elena Popescu, medic psihiatru la Spitalul Socola: "Ele nu au un loc al loc, un spaţiu intim doar al lor şi doi trei ani încep să conştientizeze ruptura de familie. La un moment dat ele devin ermetice, se închid în ele."
Aceste femei sunt de fapt generaţia româncelor care au prins în ţară disponibilizările masive. Au plecat din oraşe romaneşti care astăzi mor încet şi sigur. Sunt foste lucrătoare în fabrici, contabile, subinginere şi chiar profesoare rămase fără serviciu, cu soţi daţi şi ei afară din industria de stat falimentară.
Tanța Craiciu: "Nu ştii care e sărbătoare, nu ştii care e duminică, nu ştii că e Crăciun, că e Paște. Toate sunt la fel."
Elena Popescu, medic psihiatru la Spitalul Socola: "Sunt aceste sărbători ortodoxe, ele îşi dau seama că din femeia care făcea totul şi se ocupa de tot în casă, ele nici nu mai pot ajunge la familie."
Tanța Craiciu: 'Cel mai mare regret este că nu pot ajunge lângă ei, să fiu cu ei.
Eu am nopţi întregi în care nu dorm. Nu doarme, e boala ei, aşa.”
Toate spun că în această meserie câştigi bani, dar pierzi ani.
Tanța Craiciu: "Nopţi nedormite, nu ştim de familie, ce se întâmplă, ştiţi cum este, noi suntem aici, gândul nostru e aici, dar jumătate e în ţară. Fiindcă avem părinţi, copii.
E un efort psihic, nu fizic, pentru că ea merge pe picioare. În schimb dacă e cu capul, e ca şi cum nu vorbeşti cu nimeni. Şi trebuie să stai în permanenţă în spatele ei, dimineaţa, zi, seara, nonstop."
Trăiesc în realitatea lor, la care vrând, nevrând, le fac părtaşe şi pe românce.
Elena Popescu, medic psihiatru la Spitalul Socola: "Nu au un timp liber al lor, nu au un spaţiu intim, iar la scurt timp, jumătate de an, doi, descoperă acea mare ruptură de familie."
Badante: "În 7 ani am fost acasă de două ori şi de 4 ani nu am mai fost acasă! Libere nu am adunat, la băbuţa care a murit, ieşeam doar sâmbăta!"
Elena Popescu, medic psihiatru: "Sunt femei care vor să se întoarcă, depinde ce au acasă, care e situaţia. Aici e important mediul, a rămas acelaşi, familia e aceeaşi? Unită, destrămată, copiii sunt mici, sunt mari? Ce mai au de făcut?"
Victoria Mălairău: "Am zis, mai prind şi locul ăsta de muncă, că mai pot, şi pe urma gata, mă întorc acasă. Chiar plec acasă. Nu că să rămân aici, nu mai vin. Mai vreau un contract."
Cele mai multe devin dependente de această viaţă. Celor aflate de mulţi ani în Italia li se adaugă alte şi alte femei, care iau drumul Italiei. Exodul româncelor pare de neoprit. Mirajul banilor câştigaţi în peninsula Italiei le atrage, dar le şi consumă.