Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Horoscop săptămânal 27 noiembrie – 3 decembrie 2023. Venus în conjuncție cu Karma aduce situații neprevăzute pentru zodii

Pe 27 noiembrie are loc Luna Plină din zodia Gemeni. Pe 1 decembrie, Mercur, planeta comunicării, își începe tranzitul prin zodia Capricorn.

Horoscop Berbec săptămâna 27 noiembrie – 3 decembrie 2023

Evenimentul astrologic important al săptămânii este Luna Plină din zodia Gemeni, din 27 noiembrie, care dinamizează sectorul comunicării, informațiilor și interacționării cu ceilalți. În urma unor informații sau vești pe care Berbecii le află, nativii vor lua decizii care privesc sfera profesională sau dezvoltarea într-un anumit domeniu. Au loc încheieri de etape sau se culeg roadele unor negocieri, care le pot aduce beneficii importante financiare.

Din punct de vedere sentimental, Venus, planeta iubirii, formează o conjuncție (alăturare) cu Nodul Sud (karma), ceea ce indică că revin situații din trecut cu o persoană cu care au mai avut o poveste de iubire.

Pe 1 decembrie, Mercur, astrul comunicării, ajunge în zodia Capricorn, pe sectorul profesional, unde urmează o perioadă bună din punct de vedere al carierei, pentru că Berbecii vor avea idei și strategii pe care le pot pune în practică.

Horoscop Taur săptămâna 27 noiembrie – 3 decembrie 2023

Săptămâna începe cu Luna Plină din zodia Gemeni, din 27 noiembrie, care le aduce Taurilor evenimente în planul financiar, al banilor pe care îi obțin de la serviciu sau din alte activități extraprofesionale. De asemenea, Taurii pot avea mai multă încredere în ei, să poarte niște negocieri care îi pun mai mult în valoare. Poate avea loc încheierea unei negocieri sau încasarea unor sume importante de bani sau se poate rupe un contract, să se încheie, dar să lase loc altuia mult mai bine remunerat.

Venus, guvernatoarea nativilor, se află pe casa muncii, în conjuncție cu Nodul Sud (karma), unde se pot reedita niște situații din trecut, care acum să aibă o rezolvare.

Pe 1 decembrie, Mercur, astrul comunicării, ajunge în zodia Capricorn, pe sectorul studiilor, principiilor, dezvoltării profesionale, călătoriilor și relațiilor cu străinătatea. Sistemul de valori și credințe se poate schimba, iar Taurii simt că au nevoie să-și lărgească orizonturile cunoașterii, să aibă experiențe de viață, să călătorească sau să aibă discuții pe teme de interes pentru ei cu persoane cu mai multă experiență.

Horoscop Gemeni săptămâna 27 noiembrie – 3 decembrie 2023

Nativii Gemeni vor fi vedetele săptămânii, pentru că Luna Plină din 27 noiembrie se formează în zodia lor. Se dinamizează puternic și axa relațiilor și Gemenii pot lua decizii importante pentru ei. Se poate încheia un capitol sau să culeagă roadele unor demersuri relaționale. Pe de altă parte, Venus, planeta iubirii, în tranzit prin sectorul sentimental, se află într-o poziție astrologică karmică, alături de Nodul Sud, lucru ce indică situații sau evenimente din trecut în planul iubirii sau care au legătură cu o persoană din trecut, care poate să apară în viața Gemenilor, să se încheie o etapă sau să reia o legătură.

Pe 1 decembrie, Mercur, guvernatorul nativilor, ajunge în zodia Capricorn, pe sectorul intereselor financiare, a banilor proveniți din alte surse decât salariul, a banilor și bunurilor pe care nativii îi dețin cu partenerul. Gemenii pot discuta cu partenerul despre banii la comun, investiții sau cum pot să acceseze un credit, să returneze o datorie, să deschidă un cont de economii. Și discuțiile din sfera intimă se pot activa pentru clarificarea unor chestiuni.

Horoscop Rac săptămâna 27 noiembrie – 3 decembrie 2023

Evenimentul astrologic important al săptămânii este Luna Plină din zodia Gemeni, din 27 noiembrie, care se formează pe sectorul frământărilor interioare, trecutului, meditației, izolării și spiritualității. Posibil să apară evenimente și o criză de comunicare, care poate avea legătură cu sarcinile de la serviciu, cu vești care nu vor fi tocmai plăcute pentru nativi, mai ales dacă au loc niște schimbări cu care aceștia nu rezonează. Pe de altă parte, pot avea loc conștientizări, revelații și înțelegerea unor lucruri pe care până acum nativii Rac nu le înțelegeau.

Venus, micul benefic, tranzitează casa familiei și formează un aspect strâns cu Nodul Sud (karma), așa că pot să se reediteze niște evenimente în familie și de data aceasta să-și găsească rezolvare.

Pe 1 decembrie, Mercur, planeta comunicării, ajunge în zodia Capricorn, pe sectorul relațiilor și parteneriatelor profesionale. Așadar, începe o perioadă favorabilă comunicării în cuplu, dar și privind asocierilor și negocierile parteneriale. Se pot rezolva multe situații, care până acum păreau fără ieșire.

Horoscop Leu săptămâna 27 noiembrie – 3 decembrie 2023

Evenimentul astrologic important al săptămânii este Luna Plină din zodia Gemeni, din 27 noiembrie, care se formează pe sectorul prietenilor, vieții sociale, proiectelor de viitor, unde pot să apară finalizări, încheieri de etape sau culegerea roadelor unor demersuri, reluarea unor proiecte mai vechi, care acum pot crește și dezvolta.

Pe de altă parte, se activează casa comunicării, prin poziția astrologică a lui Venus, planeta iubirii, care formează un aspect strâns cu Nodul Sud (karma). Se dinamizează axa cunoașterii, apar informații sau Leii revin la niște idei, reiau legătura cu cineva de la drum sau se întâlnesc cu cineva din trecut într-o conjunctură profesională.

Pe 1 decembrie, Mercur, planeta comunicării, ajunge în zodia Capricorn, pe sectorul muncii, unde aduce organizare și dialoguri constructive. Se poate îmbunătăți activitatea la locul de muncă, dar și stilul de viață, iar Leii își vor da seama că este nevoie să facă niște modificări în rutina zilnică. Relațiile cu colegii sau cu cei cu care au în desfășurare un contract de colaborare se pot îmbunătăți.

Horoscop Fecioara săptămâna 27 noiembrie – 3 decembrie 2023

Sectorul carierei, imaginii și statutului este activat pe 27 noiembrie de Luna Plină din zodia Gemeni. Prin urmare, au loc încheieri de etape, finalizarea unui proiect, culegerea roadelor unor demersuri privind obținerea unei funcții sau a unui parteneriat, job, colaborare, care să îi pună în valoare pe nativi.

Pe de altă parte, Venus, micul benefic, în tranzit prin casa banilor și a stimei de sine, formează un aspect cu Nodul Sud (karma) și Fecioarele sunt invitate să aibă mai multă încredere, să se valorifice mai mult, mai ales că se reeditează niște contexte relaționale sau profesionale din trecut.

Pe 1 decembrie, Mercur, planeta comunicării, ajunge în zodia Capricorn, pe sectorul sentimental, așa că nativii pot să-și exprime mai ușor sentimentele, iar comunicarea cu partenerului sau persoanele dragi se îmbunătățește. Pe de altă parte, se pot relua niște discuții mai vechi sau să se revină la decizii.

Horoscop Balanță săptămâna 27 noiembrie – 3 decembrie 2023

Evenimentul astrologic important al săptămânii este Luna Plină din zodia Gemeni, din 27 noiembrie, care dinamizează sectorul creșterii profesionale, studiilor, shimburilor de experiență, călătoriilor, străinătății și sistemului de valori, principiilor și credințelor. Nativii vor căuta niște răspunsuri, să înțeleagă niște mecanisme. Se încheie etape, se finalizează studii sau o formă de școlarizare.

Venus, guvernatoarea Balanțelor, se află lângă Nodul Sud (karma) și este posibil să aibă loc evenimente care să reactiveze situații din trecut în planul relațiilor.

Pe 1 decembrie, Mercur, planeta comunicării, ajunge în zodia Capricorn, pe sectorul familiei, casei, spațiului de locuit, părinților. Urmează o perioadă în care se pot relua niște discuții despre un imobil, o mutare, o reamenajare. De asemenea, comunicarea cu familia se îmbunătățește și nativii pot lua decizii privind administrarea unor bunuri imobiliare.

Horoscop Scorpion săptămâna 27 noiembrie – 3 decembrie 2023

Săptămâna începe cu Luna Plină din zodia Gemeni, din 27 noiembrie, care aduce evenimente în sectorul financiar, al banilor pe care nativii îi dețin cu partenerul de cuplu, privind creditele, taxele, impozitele, dar și sectorul intim și încrederii reciproce. Nativii vor căuta informații și vor încerca să rezolve un context financiar. În ce privește relația cu partenerul de cuplu este nevoie de comunicare și înțelegere a unor lucruri pentru a putea merge mai departe. Pentru că Venus, guvernatoarea casei relațiilor, se află pe casa frământărilor interioare, lângă Nodul Sud (karma), se pot reedita niște situații din trecut peste care nativii nu pot să mai treacă cu vederea. De asemenea, Scorpionii pot avea revelații sau conștientizări, să aibă parte de o vindecare.

Pe 1 decembrie, Mercur, planeta comunicării, ajunge în zodia Capricorn, pe sectorul comunicării, gândirii, informațiilor, cunoștințelor, învățării și deplasărilor. Se îmbunătățește comunicarea și interacționarea cu ceilalți, se poartă negocieri favorabile și nativii au mai multă încredere în cunoștințele lor sau în raționamentele lor. Se pot relua discuții de natură profesională sau în cuplu.

Horoscop Săgetător săptămâna 27 noiembrie – 3 decembrie 2023

Evenimentul astrologic important al săptămânii este Luna Plină din zodia Gemeni, din 27 noiembrie, care dinamizează sectorul relațiilor, căsătoriei, parteneriatelor profesionale. Se pot încheia etape, se trece la un alt nivel al relației, se discută despre proiecte de viitor sau se culeg roadele unor demersuri pentru a cuceri pe cineva.

Pentru că Venus, planeta iubirii, se află lângă Nodul Sud (karma) în casa prietenilor și planurilor de viitor, este posibil să apară cineva din trecut, să se reediteze niște situații, și acum nativii să poată încheia un capitol sau să rezolve altfel o situație din planul sentimental.

Pe 1 decembrie, Mercur, planeta comunicării, ajunge în zodia Capricorn, pe sectorul banilor proveniți din muncă, dar și din colaborări extraprofesionale. Mercur aduce soluții financiare, poate de redresare și de creștere a veniturilor. Se pot purta negocieri salariale sau negocia contracte noi.

Horoscop Capricorn săptămâna 27 noiembrie – 3 decembrie 2023

Săptămâna începe cu Luna Plină din zodia Gemeni, din 27 noiembrie, care aduce evenimente în sectorul muncii și sănătății, unde pot avea loc încheierea unor etape sau culegerea roadelor unor demersuri privind obținerea unui job sau încheierea unor colaborări. Din punct de vedere al sănătății este nevoie de schimbarea stilului de viață.

Pentru că Venus, planeta iubirii, se află lângă Nodul Sud (karma) în sectorul iubirii și aventurilor romantice, pot reveni în viața nativilor iubiri din trecut. Li se oferă posibilitatea să încheie un capitol sau să repare acolo unde au greșit.

Pe 1 decembrie, Mercur, planeta comunicării, ajunge în zodia Capricorn, pe sectorul personalității nativilor și va opera în favoarea lor în toate formele de comunicare, gândire, învățare și transmitere de informații. Planeta comunicării îi va stimula să găsească soluții la diferite situații, care îi frământă, să clarifice unele chestiuni în relație sau în relațiile profesionale.

Horoscop Vărsător săptămâna 27 noiembrie – 3 decembrie 2023

Evenimentul astrologic important al săptămânii este Luna Plină din zodia Gemeni, din 27 noiembrie, care dinamizează sectorul iubirii, aventurilor romantice, copiilor, creativității și valorificării unor talente. Posibil să apară încheieri de etape, finalizarea unor proiecte, trecerea la un alt nivel al relației de cuplu, decizii legate de apariția unui copil, discuții și găsirea unor răspunsuri la unele chestiuni care îi frământă pe nativi.

Venus, micul benefic, în tranzit prin casa călătoriilor, cunoașterii, perfecționării profesionale, într-un aspect strâns cu Nodul Sud (karma) poate să reediteze niște situații din trecut, iar în urma unor experiențe de viață nativii să încheie un capitol sau să deschidă unul nou legat de sfera profesională sau de relația de cuplu.

Pe 1 decembrie, Mercur, planeta comunicării, ajunge în zodia Capricorn, pe sectorul subconștientului, frământărilor și trecutului. Recomandarea pentru nativii Vărsător este să-și facă un bilanț, să evite gândurile negative, să se detașeze de trecut, să înceapă o introspecție și să elimine din viața lor ce îi ține în loc să evolueze sau să meargă înainte.

Horoscop Pești săptămâna 27 noiembrie – 3 decembrie 2023

Evenimentul astrologic important din această săptămână este Luna Plină din zodia Gemeni, din 27 noiembrie, care activează sectorul familiei și locuinței, a patrimoniului și relațiilor cu părinții. Posibil să aibă loc evenimente, care să încheie niște etape, decizii privind mutarea cu partenerul sau trecerea la un alt nivel al relației prin formarea unei familii. De asemenea, poate să apară și o criză de comunicare, care necesită rezolvare de o perioadă mai mare de timp, însă acum este momentul unor clarificări.

Pe de altă parte, Venus, micul benefic, în tranzit prin casa intereselor financiare și a banilor sau bunurilor pe care nativii îi dețin cu partenerul, formează un aspect strâns cu Nodul Sud (karma) și se pot reedita situații mai vechi legate de administrarea bunurilor sau relația intimă.

Pe 1 decembrie, Mercur, planeta comunicării, ajunge în zodia Capricorn, pe sectorul vieții sociale, prietenilor, planurilor de viitor și proiectelor pe termen lung. Mercur vine să îi apropie pe nativii Pești de prieteni, să socializeze mai mult, să reia proiecte, să se asocieze într-un proiect cu un prieten. De asemenea, Peștii pot primi sprijin de la persoane cu putere de decizie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult