Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Horoscop 18 martie 2019. E rost de mai bine în sfera sentimentală pentru această zodie

Your browser doesn't support HTML5 video.

Horoscop 18 martie 2019, prezentat de Neti Sandu. O să ne mişcăm rapid şi cu eficienţă în tot ce vom face şi o să ne atingem obiectivele, n-o să mai batem pasul pe loc.

 

Vibraţia zilei este 9 şi o să dăm dovadă de generozitate în tot ce vom face.

PEŞTI O să vă-ngrijiți de sănătate, vă duceţi la doctor, la analize sau prelungiţi un tratament ca să vă recuperaţi total. O să puteţi repara nişte lucruri din mers şi să faceţi progrese considerabile la serviciu, la şcoală, în viaţa personală, o să fie vizibil, o să vă convingeţi de acest lucru.

BERBEC Un semn de viaţă de la cineva căruia-i pasă de voi şi poate mai faceţi o-ncercare să fiţi împreună. Pe voi or să vă convingă nişte angajatori să lucraţi pentru ei şi o să vă mai rămână timp şi pentru restul problemelor de serviciu, să lucraţi pe mai multe fronturi.

TAUR O s-aveţi o discuţie între patru ochi cu partenerul de cuplu să stabiliţi încă o dată ce face fiecare şi să respectaţi ce-aţi promis. Aveţi iniţiative şi daţi zor să puneţi câte ceva în practică să luaţi bani, s-aveţi pentru Paşte, pentru vacanţă de vară, să-i trimiteţi pe copii pe undeva.

GEMENI Se poate să primiţi o invitaţie la un eveniment monden care-o să vă repună în lumina reflectoarelor şi să lucraţi după alte standarde de-aici încolo. Voi vă puteţi reinventa, să faceţi nişte lucruri la care visaţi de multă vreme şi să câştigaţi mai mulţi bani de-aici înainte, să o duceţi şi mai bine.

RAC O să vă recuperaţi banii dacă faceţi şi voi presiuni la telefon, în scris, poate sunteţi deja în proces cu datornicii. Sunt nişte acte, situaţii pe care trebuie să le perfectaţi şi o să consumaţi atâta timp cât e nevoie ca să luaţi toate semnăturile, să fie legal totul.

LEU E rost de mai bine în sfera sentimentală şi poate ajungeţi la concluzia că vă puteţi şi căsători pentru că relaţia a atins pragul de maturitate. Apar noi provocări cărora o să le faceţi fatza şi o să depuneţi mult suflet ca să vă achitaţi, onorabil, de toate angajamentele pe care vi le-aţi luat ca să trataţi totul cu respectul cuvenit.

FECIOARĂ Vă pregătiţi de plecare şi faceţi monetarul, alegeţi trasee, locuri de cazare - poate fi şi o problemă de serviciu care se cere rezolvată. O să treceţi în revistă nişte lucruri pe care le-aţi făcut şi la care-or mai fi unele retuşuri de făcut ca să fie totul perfect, aşa cum pretindeţi voi de fiecare dată.

BALANŢA O să vă descurcaţi cu banii, poate chiar n-o să fie nevoie să-i împrumutaţi, c-or să vă mai ajute şi ai voştri cumva. Poate vi se dă ceva în plus de lucru la serviciu şi-o să rămâneţi şi peste program câteva zile până se termină treaba şi o să vă primiţi s-ar zice şi nişte bani în plus.

SCORPION Poate vă înarmaţi cu dovezi, argumente ca să-i veniţi de hac cuiva care v-a acţionat în instanţă şi câştigaţi procesul. O să spargeţi bariera de comunicare şi o să-i spuneţi partenerului de cuplu ce-aveţi pe suflet ca să vă puteţi înţelege şi să fie armonie în relaţia voastră.

SĂGETĂTOR O s-aveţi prilejul să ajungeţi şi la un doctor bun care să vă pună în sfârşit diagnosticul corect şi să vă şi vindecaţi cu tratamentul pe care vi-l prescrie. Se poate să nimeriţi nişte piese de mobilier, aparatura de uz gospodăresc ieftine, online, la reduceri sau daţi o raită pe la magazine şi le şi probaţi.

CAPRICORN Se poate să luaţi nişte lecţii particulare, să vă şcoliţi într-un domeniu în care vreţi să faceţi performanţă, să câştigaţi bani frumoşi. Poate v-aţi propus să daţi o zugrăveală casei sau atelierului, cabinetului în care lucraţi, să nu vă prindă Paştele nepregătiţi şi poate pentru că abia acum aţi facuit rost de bani.

VĂRSĂTOR Se poate să daţi de o sursă de bani care trebuie exploatată la maximum şi o să vă puteţi cumpăra şi acele lucruri pe care vi le doreaţi de multă vreme. O să faceţi tot ce depinde de voi să arătaţi mai bine că s-aveţi şi o mare încredere în voi şi să vă lansaţi în proiecte în care chiar imaginea voastră va conta. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult