Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O nouă seară în care talentul nativ i-a impresionat pe telespectatori! Românii au talent rămâne lider absolut de audiență

”Visul tău s-a întâmplat”, i-a spus aseară Andra unei concurente după ce aceasta a admis că spera să ajungă o dată pe o scenă pentru a-și arăta talentul, pentru a-și schimba viața pe care și-a construit-o până la acest moment.

Iar lumina reflectoarelor de la Românii au talent și șansa de a fi văzuți de către milioane de telespectatori reprezintă acel început care poate schimba totul.   

O tânără care a fost adoptată și nu știe dacă a primit acest har din familie, care visa să apară la TV, a demonstrat aseară cât este de dispusă să lupte pentru muzică, iar jurații i-au recunoscut talentul. ”Sinceritatea s-a transpus în felul în care ai cântat”, i-a spus Dragoș. Tot o impresie bună a lăsat și Fratele Infinit, un concurent cu o poveste de viață incredibilă, care a arătat că în ciuda emoțiilor majore poate face spectacol. ”Ai atitudine, ai tot ce ți trebuie. Mai mult curaj”, i-a transmis Mihai Bobonete.

Cea de-a douăsprezecea ediție a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 – 24:16. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 9.8 puncte de rating și 35.1% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 4.4 puncte de audiență și 15.7% share. De-a lungul difuzării, aproape 2.2 milioane de români au trăit cu sufletul la gură alături de concurenții care urcau pe scenă, iar în minutul de aur, la ora 21:58, aproape 3 milioane de telespectatori erau cu ochii pe emisiune.

Concurenții care au impresionat juriul și au primit din partea acestora 3 sau 4 DA sunt: Luiza Dushkova, Ana Maria Moldovan, Anastasia Garbuz, Jane Matei, Ariana Onofrei, Veronica Mereuță, Fratele Infinit, Sofia Brok, Denisia Sănduleac, Vladimir Tătaru, Art Generation, Luca Mihai, Pyroblast, Gabriel Popa și Katrinel Prisacaru.

Vinerea viitoare, de la 20:30, spectacolul merge mai departe! Noi momente de senzație vor putea fi urmărite de către cei de acasă! Nu ratați #13magic, noul sezon Românii au talent, la PRO TV. Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult