„Românii au talent”: Mihai Bobonete i-a oferit Golden Buzz lui Bboy Nana, un băiețel de 8 ani, din Taiwan. „Sunt șocat!”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Doi concurenți și-au asigurat deja locul în semifinală, după ce au primit câte un Golden Buzz de la Andi Moisescu și Mihai Bobonete.
Curajoșii au făcut spectacol în prima ediție a sezonului 14 - Fenomen -, iar cei patru jurați i-au răsplătit pe măsură.
Bobonete l-a trimis direct în semifinală cu primul său Golden Buzz pe Nana, băiețelul de 8 ani din Taiwan care a uimit pe toată lumea cu momentul său de street dance.
Mihai Bobonete: „Momentul tău a fost unul unic la Românii au Talent. La 8 ani, să vii să faci ce ai făcut tu, să ne lași cu gura căscată și în tăcere după ce ai terminat, asta mă pune pe gânduri”.
„Sunt șocat de-a dreptul! Tu ai văzut ce a făcut băiatul ăsta?”, a spus,a rândul său, Smiley.
Și Andi Moisescu a oferit un Golden Buzz lui Emanuel Barica, un artist stradal care și-a asigurat locul în semifinală cu talentul său excepțional la desen. Tânărul a plecat din Botoșani spre Berlin în urmă cu 15 ani, în speranța unei vieți mai bune.
Andi Moisescu: „Un băiat pe care am avut ocazia să-l cunosc, mi-a spus el, acum foarte mulți ani când cerșea pe stradă, în Botoșani. Nu știam atunci. Și mi-a spus doar atât: Eu am vrut să te opresc de atunci să facem o poză și în timp ce voiam să fac asta m-am gândit că poate vine altă zi când o să fie mai bine.”
Prima ediție a avut momente pentru toți. Pe scenă au urcat dansatori și cântăreți talentați, dar și artiști care i-au ținut pe toată lumea, din sală și din fața televizoarelor, cu sufletul la gură.
Iar acesta este doar începutul! Cel de-al 14-lea sezon al „Românii au Talent” poate fi urmărit în fiecare vineri de la 20:30 pe PROTV, dar și pe Voyo. Cei care au ratat prima ediție o pot vedea în reluare sâmbătă, de la ora 15.