Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Am avut cuțitul băgat în picior, capul spart de sticle”. O mamă și 6 copii au primit o nouă viață de la „Visuri la cheie”

O mamă care a făcut totul pentru cei șase copii ai ei a avut parte de Visuri la cheie și a pășit către o nouă viață. Echipa i-a oferit șansa unui viitor construit cu iubire și multă speranță.

„Am avut cuțitul băgat în picior, foarfecă băgată în spate, capul spart de sticle. Am 32 de ani și am rămas fără dinți din cauza bătăilor”, a povestit Alexandra, care a trăit clipe traumatizante alături de tatăl celor 6 copii ai săi.

Totuși a avut curaj! Curajul de a începe o nouă viață singură, cu cele 6 minuni ale ei. Curajul de a pleca de acasă, chiar dacă nu avea un adăpost deasupra capului. A vrut liniște pentru cei mici. Au ajuns să trăiască într-o casă din chirpici care mai avea un pic și cădea pe ei, dar nu i-a păsat. „Au fost multe zile în care n-am mai mâncat eu. Mă săturam numai când îi vedeam pe ei zâmbind”, a povestit Alexandra.

În ajutorul acestor suflete s-au mobilizat peste o mie de voluntari care au reușit să le ridice o casă din donații și din implicarea celor care au vrut să facă un bine. Totul la inițiativa lui Eli, o tânără care și-a dat seama că împlinirea ei este să-i ajute pe cei mai puțin norocoși. Așa că destinul acestor 6 copii a devenit misiunea ei. A reușit să se țină de cuvânt și, când a simțit că nu mai poate singură, a apelat la emisiunea Visuri la cheie.

Pentru că muncește cu ziua, Alexandra a primit o mașină de cusut pentru a putea lucra și de acasă. Iar o echipă de stomatologi s-a oferit să-i repare gratuit toată dantura.

Emisiunea integrală din 28 octombrie

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult