Modifica setarile cookie
Toate categoriile

VIDEO cu momentul în care Shakira izbucnește în lacrimi în fața fanilor din țara sa natală

Turneul ”El Dorado” al celebrei Shakira s-a încheiat printr-un concert spectaculos în țara sa natală, Columbia, unde atât fanii, cât și artistă au izbucnit în lacrimi de emoție și fericire.

Potrivit Daily Mail, show-ul a avut loc în Simon Bolivar Park, iar într-o înregistrare video care a fost postată pe contul de Instagram al artistei se vede cum aceasta izbucnește în lacrimi.

”Te iubesc, Columbia, mulțumesc! Întotdeauna îmi voi aminti de acest moment” - a spus cântăreața în vârstă de 41 de ani.

Înainte de concertul din Columbia, Shakira a susținut un show în Ecuador.

Potrivit Agerpres, farmecul şi energia artistei columbiene i-a contagiat pe cei peste 30.000 de spectatori care au venit să o vadă la spectacolul desfăşurat pe stadionul Alberto Spencer, unde Shakira a interpretat cântecele sale de succes de la 'Inevitable', la cele mai aplaudate şi fredonate, precum 'Loba', 'Perro fiel' sau 'Chantaje'.

Fanii ei au venit cu multe ore înainte pe stadion pentru a o vedea pe Shakira, care a fost ultima oară în Ecuador în urmă cu şapte ani. Show-ul a fost electrizant cu un spectaculos joc de lumini şi prezenţa unor ecrane uriaşe care au apropiat-o pe artistă de public.

Citește și
Shakira
Shakira, suspectată de evaziune fiscală de zeci de milioane de euro

Cu bilete care au oscilat de între 50 de dolari cel mai ieftin, până la 150 cel mai scump, concertul a avut loc în ziua în care se celebrează memoria morţilor, Día de los Difuntos.

La încheierea spectacolului, Shakira a mulţumit într-un videoclip publicului pentru primirea impresionantă şi călduroasă pe care i-au făcut-o şi pe care l-a postat pe reţelele de socializare.

Partea latino-americană a turneului 'El Dorado World Tour', cu care artista a străbătut deja Europa, a debutat în Mexic.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult