Micutzu, implicat într-un scandal pe Calea Victoriei. Actorul susține că a fost agresat de un necunoscut
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
În jurul orei 00.00, prin apel 112, Secția 1 Poliție a fost sesizată de către o femeie despre un scandal, astfel că la fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiștii, care au identificat persoanele implicate și le-au condus la sediul subunității.
”Din primele date a rezultat ca în jurul orei 23.50, dintr-un grup format din 5 persoane, 4 adulți și un minor, aflat în fața unui magazin, un bărbat ar fi adresat anumite cuvinte unui trecător. Acesta ar fi fost deranjat de cele auzite și a început să se certe cu cel în cauză. Cu intenția de aplanare a situației, au intervenit alte două persoane, un bărbat și o femeie”, se arată în comunicatul Poliției.
Conform surselor citate, se pare că trecătorul care a fost ținta acelor vorbe jignitoare ar fi fost chiar Micutzu.
”Conflictul verbal a degenerat, iar un geam al magazinului a fost spart. În cauză au fost declanșate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și lovire sau alte violențe. 4 bărbați au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 200 de lei (fiecare), conform prevederilor Legii nr 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, pentru adresarea de expresii jignitoare”, se mai arată în comunicatul polițiștilor.
Actorul susține că a fost agresat verbal de bărbatul respectiv, pe care nu-l cunoaște, fără niciun motiv, după care au fost agresați și logodnica sa și prietenul său.
”A agresat-o pe logodnica mea și l-a lovit cu pumnii pe prietenul nostru, şi am venit să depunem plângere. S-au întâmplat nişte chestii, dar după ce am fost agresat de omul respetiv. Nu, eu nu am fost lovit. (..) Pur și simplu mergeam pe stradă şi am fost înjurat de oamenii ăştia. Am depus plângere toţi trei şi aşteptăm ca organele să îşi facă datoria”, a declarat Micutzu pentru România TV.
Micuztu: Prietenul meu avea o sacoșă în mână și a aruncat-o spre geamul care s-a spart
Apoi, Micutzu a realizat un video în care a oferit mai multe explicații, precizând că nu el a spart geamul.
”Băiatul care mă înjura în video m-a înjurat mai mult de un minut și jumătate. Era și Poliția de față. Treaba este simplă: mergeam pe Calea Victoriei cu iubita mea și un prieten pictor, un om trecut de 50 de ani. Mă îndreptam către club, voiam să ajung la ziua unui prieten. Și cum mergeam eu așa, pe dreapta era o terasă. Un băiat de acolo a început să facă niște miștouri la adresa mea. Am mers mai departe și i-am arătat un deget, lucru care l-a enervat și mai mult. Am traversat spre club, foarte aproape de trecere. Omul a început să mă înjure și să-mi spună ceva de genul: măcar treci, grasule, pe la trecere. Nu am mai putut să înghit toate c...turile astea. Dacă nu îți place ceva, spune-o în mod civilizat. În momentul în care îmi înjuri familia, pe Internet, îți pot da block. Sunt ani întregi de când se întâmplă asta. În mine s-au strâns niște frustrări. (...)
Într-adevăr, s-a pus un punct în seara de duminică. Atunci am lăsat, pe trotuar, pungile de cadou pe care le aveam în mână, ca să mă întorc la băiatul respectiv și să-i zic că nu e normal să vorbească așa cu mine. I-am arătat degetul. La un moment dat, s-a ridicat de la o masă un asociat al locului respectiv, pe modul bodyguard în fața mea. S-a pus în fața mea agresiv. Eu nu am reacționat agresiv, ci i-am zis să se dea la o parte să vorbesc cu prietenul lui. Iubita mea i-a spus să se liniștească, iar el a împins-o. I-am zis că dacă mai pune mâna pe ea îl omor. Apoi i-a dat o flegmă pe mână. În acel moment, am văzut negru și am reacționat. A reacționat și el și a dat câțiva pumni în aer, dar i-a dat câțiva pumni și prietenului meu pictor. Prietenul meu avea o sacoșă în mână și a aruncat-o spre geamul care s-a spart, geamul aparținând localului la care băiatul în negru era asociat”, a mai spus Micutzu.