Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vanessa Paradis, fosta soție a lui Johnny Depp, printre semnatarele unui manifest împotriva violenței conjugale

Cântăreața și actrița franceză Vanessa Paradis, alături de alte 87 de personalități, au lansat duminică un manifest pentru a-i cere președintelui Emmanuel Macron să ia măsuri eficiente împotriva violenței conjugale.

Manifestul, publicat în săptămânalul „Le Journal du Dimanche”, aminteşte că, potrivit celor mai recente cifre oficiale, 123 de femei şi-au pierdut viaţa în 2016 în Franţa, omorâte de partenerul sau de fostul lor partener, ceea ce echivalează cu o victimă la fiecare trei zile, informează EFE și AFP, citate de Agerpres.

Manifestul notează că, deşi Macron a făcut din lupta împotriva violenţei conjugale „marea cauză" a mandatului său pentru 2018, persistă „o tăcere răsunătoare” în jurul acestor asasinate.

Grupul deplânge că deşi există legi în acest sens, „aplicarea lor este inegală: se dezvoltă iniţiative eficiente, dar aplicarea lor depinde de multe ori de implicarea unora".

La rândul său actorul Pierre Niney a cerut alături de ceilalţi semnatari să fie „regândită în mod urgent legea privind legitima apărare" şi pregătirea unei echipe de persoane direct implicate, de la poliţişti şi până la magistraţi, precum şi un plan de urgenţă pentru a găzdui femeile afectate.

Citește și
Amber Heard
Amber Heard va dona milioanele obtinute in urma divortului de Johhny Depp. "Vreau sa-i ajut pe cei lipsiti de aparare"

„Să le salvăm pe cele care sunt încă în viaţă", a încheiat grupul care a insistat ca cetăţenii să se alăture acestei lupte la manifestaţia programată pentru 6 octombrie în faţa Palatului de Justiţie din Paris.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult