Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un tânăr norocos a urcat pe scena de la Eletric Castle alături de Limp Bizkit

Your browser doesn't support HTML5 video.

Celebra trupă americană Limp Bizkit a urcat joi seara pe scena principală de la Electric Castle, în a doua noapte de distracție la Bonțida. 

Peste 45.000 de oameni au cântat și au dansat până la finalul concertului, iar unii au venit special pentru acest festival, de la mii de kilometri distanță.

Rockul i-a ținut în priză pe petrecăreți, iar atmosfera a devenit incendiară. Un tânăr se poate considera norocos după ce a fost invitat pe scenă de către solistul Fred Durst. Atmosfera a fost întreținută de tineri, veniți din toate colțurile lumii, care și-au ales ținute cât mai extravagante.

La fel de așteptați au fost și scoțienii de la Chvrches: "Suntem foarte încântați să fim aici. Întotdeauna ne uităm pe internet, dar e greu de știut ce găsești în realitate. Lista de artiști este foarte diversificată și e interesant. E foarte frumos, am venit cu mașina până aici, ce-i drept am făcut cam mult, dar am avut timp să admirăm tot ce se întâmplă și e foarte frumos".

Spectator: "Am 60 de ani. Vin aproape la toate edițiile. Îmi place viața și îmi place muzica.” Reporter: Muzica nu are vârstă până la urmă? Spectator: Nu, normal. Reporter: Ce le recomandați tinerilor? Spectator: ”Să danseze cât mai mult, să iubească cât mai mult și să muncească și mai mult".

Citește și
Electric Castle, Grand Masterflesh
Celebrul Grand Masterflesh și DJ Elderbrook au încins prima seară la Electric Castle

Pentru că nu există festival fără poze pe instagram, Raluca și Tania s-au gândit bine cum să se îmbrace ca să fie în ton cu festivalul.

Tania: ”Venim pregătite cu cizme și pelerine. Mie îmi plac mult rochițele. Îmi place mult și să fac poză ca să am amintiri și să petrec timp cu prietenii mei.” Raluca: ”Suntem mai artiste când vine vorba de stil."

Cezar, un tânăr de 18 ani din Mureș se relaxează prin joc: "O grămadă de prieteni vin la Electric de foarte multe ediții și am zis să vin. E prima dată când vin la un astfel de festival. Îmi place foarte mult. Muzica e bună. Sunt o groază de scene. Acum jucăm un fel de bowling. ”

După o după-amiază plină de soare, vineri seara, tonul distracției pe scena principala îl vor da cei de la CTC, urmați de Dub Pistols și mult așteptații Florence and the Machine.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult