Transformarea prin care a trecut un model în 10 ani: „Trebuia să fi făcut asta mai demult”
Galerie foto
Când avea 20 de ani, ea avea 54 de kilograme, însă în ultima decadă corpul ei a suferit transformări. Însă aceasta a învățat să își iubească aspectul fizic, scrie Fox News.
„Transformare naturală. În această dimineață, Facebook mi-a arătat o notificare de acum 9 ani. Am fost șocată să văd cât de slabă eram în adolescență. Am realizat că, pe măsură ce m-am maturizat, m-am îngrășat. Am început să am forme, ceea ce mi-a dat motive false de a mă simți îngrijorată cu privire la felul în care arăt. Salutare sâni, fund și șolduri. Am pus atâta presiune asupra mea și am încercat să îmi păstrez fizicul din adolescență, dar asta era complet nesănătos. De la 54 de kilograme am ajuns la 64 de kilograme și nu m-am simțit niciodată mai bine din punct de vedere mental și fizic. Vreau să zic că ar fi bine să nu mai fiți așa duri cu voi. Corpurile voastre sunt frumoase și ele vă țin în viață. Adorați-l. Îmi doresc să fi făcut asta mai demult”, a scris ea pe Instagram.
Mesajul ei a fost apreciat de fani, care i-au spus că este curajoasă.
„Mulțumim că ești așa sinceră”, a transmis un fan.
Cu toate acestea, unii internauți au criticat-o, spunându-i că este prea grasă.
„Mi s-a spus că sunt grasă, dar în realitate sunt o femeie sănătoasă și fericită. În prima fotografie nu eram prea sănătoasă. M-am îngrășat, dar mă antrenez de patru ori pe săptămână”, a spus ea.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!