Transformare spectaculoasă a unei locuințe la ”Visuri la cheie”: ”M-ați făcut să fiu fericită cum nu cred că am fost”
Galerie foto
Colegii noștri au făcut o transformare spectaculoasă dintr-o locuință care se afla într-un stadiu incipient de construcție, într-un cămin căruia familia îi poate spune „acasă”.
„M-ați făcut să fiu fericită cum nu cred că am fost aproape niciodată. Vreau să vă mulțumesc tuturor că ați fost alături de mine și că ați făcut asta pentru mine, înseamnă enorm. Vă mulțumesc!”, au fost cuvintele tinerei, după ce echipa Visuri la cheie i-a trecut pragul casei.
Visuri la cheie a fost miercuri seară lider incontestabil de audiență pe toate categoriile de public.
Peste 1.4 milioane de telespectatori din întreaga țară au urmărit emisiunea, iar în minutul de maximă audiență, de la 21:54, peste 1.7 milioane de români se uitau la Visuri la cheie.
Drumul visurilor continuă, iar săptămâna viitoare, echipa Visuri la cheie va ajunge acasă la Cosmin, un tânăr ambițios pe care provocările vieții l-au pus constant la încercare.
Cine e Simona Pătraș, fata de la Visuri la cheie care râde durerii în fațăEra doar un copil când a aflat că e bolnavă, dar și-a făcut din chin o misiune specială.
Simona Pătraș, azi în vârstă de 18 ani, a fost numită de medicii de la Marie Curie „cel mai curajos și mai optimist copil” din câți au văzut. În 2015, viața ei a luat o turnură neașteptată, când i s-a descoperit o tumoare agresivă, care îi amenința viața.
Țesutul bolnav a fost înlăturat chirurgical și se părea că pericolul o ocolise. N-a fost așa. În 2018 a primit vestea că trebuie să renunțe la un picior, pentru a îndepărta orice risc de boală. Dar cancerul are alte mijloace pentru a se infiltra în viața noastră.
Cu un picior amputat și cu dureri greu de suportat, Simona și-a propus să râdă bolii în față și să-și trăiască toate zilele cât mai optimist cu putință. Așa au cunoscut-o arhitecții de la Visuri la cheie, chemați în ajutorul familiei sale pentru renovarea casei.
În urmă cu opt ani, mama Simonei și tatăl vitreg au vândut garsoniera în care locuiau și au început să construiască o casă. De atunci, nu au reușit să amenajeze decât două camere, în viitorul garaj al casei. Acolo stau cu toții. Cheltuielile familiei cu boala necruțătoare a Simonei i-au determinat să pună pe pauză proiectul de casă.