Tot ce trebuie să știți pentru concertul lui Ed Sheeran din 3 iulie, pe Arena Națională
Your browser doesn't support HTML5 video.
Peste 200 de tehnicieni și ingineri de sunet muncesc intens la amplasarea scenei, a ecranelor și a sistemelor de sunet. Tot echipamentul tehnic a fost adus din Austria, cu 43 de camioane. Pentru prima dată în România, fiecare bilet este personalizat cu numele fiecărui cumpărător.
Ed Sheeran, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști internaționali ai momentului, va susține miercuri, 3 iulie, pe Arena Națională, cel mai așteptat concert al anului. Peste 50.000 de oameni de toate vârstele, printre care și străini din Ucraina, Bulgaria, Marea Britanie sau Israel au cumpărat bilete la acest spectacol.
Ed Sheeran a vândut în ultimii ani aproape 16 milioane de albume la nivel mondial. A câștigat 4 premii Grammy, 5 premii BRIT Awards și 6 premii Billboard. Este primul artist din istorie care a ocupat primele două locuri în topul single-urilor din Marea Britanie și a cântat cu nume importante ca Elton John, Andrea Bocelli sau Beyonce. În 2017 cântărețul a apărut în Game of Thrones.
Biletele pentru concertul de pe Arena Națională s-au vândut într-un timp record. Acum mai sunt disponibile doar câteva.
Pentru a putea intra la spectacol, trebuie să aveți la voi biletele cumpărate și un act de identitate valid, cu poză. Porțile de acces se vor deschide la ora 16:00 și este recomandat să ajungeți aici cât mai din timp pentru a evita aglomerația. Atenție, însă, există posibilitatea să fiți nevoiți să faceți și dovada plății biletelor.
Accesul pe gazon se va face prin Str. Pierre De Coubertin, iar cei care au cumpărat bilete pentru Tribuna I Vest vor intra prin Str. Maior Coravu, în timp ce pentru Peluza Sud și Tribuna II Est, accesul se va face prin B-dul Basarabia.
Concertul va începe la ora 18:00, iar în deschidere vor cânta Zara Larson și James Bay. Ed Sheeran este așteptat să urce pe scenă în jurul orei 21:00.
Au fost anunțate și restricții rutiere. Începând cu ora 16:00, va fi închis accesul, dacă va fi nevoie, pe strada Maior Coravu, între Sos. Mihai Bravu și intrarea în stadionul Național, precum și pe străzile adiacente, pe Bulevardul Pierre de Coubertin, între Strada Vatra Luminoasă și rondul de la Arena Națională sau pe sos. Pantelimon și rondul de la Stadionul Național.
Poliția Rutieră le recomandă celor care vor participa la concert să-și lase mașinile acasă. Mai ales că în noaptea spectacolului programul autobuzelor STB va fi prelungit până la ora 00:30.
„Vin pentru prima dată în România! Abia aștept!”, a transmis Ed Sheeran.