Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Till Lindemann, solistul trupei Rammstein, a scăpat de acuzațiile de viol. Parchetul din Berlin a închis ancheta

Parchetul din Berlin a anunţat marţi că pune capăt anchetei pe care a deschis-o la jumătatea lunii iunie împotriva solistului trupei Rammstein, Till Lindemann, acuzat de agresiuni sexuale, informează AFP.

"Evaluarea probelor disponibile (...) şi audierea martorilor nu au permis stabilirea faptului că acuzatul a întreţinut relaţii sexuale neconsensuale cu femei", a scris parchetul din Berlin despre solistul formaţiei germane cu cele mai mari încasări obţinute în urma vânzării de discuri.

Cazul a început la sfârşitul lunii mai cu mărturia unei irlandeze în vârstă de 24 de ani care l-a acuzat pe solist că a drogat-o şi a agresat-o sexual după un concert susţinut de Rammstein în aceeaşi lună în Lituania.

Alte tinere au depus ulterior mărturie, toate descriind, mai mult sau mai puţin, acelaşi scenariu.

Proteste înaintea concertelor Rammstein

Admiratoarele ar fi fost observate în timp ce se aflau în primele rânduri la concerte, fiind filmate sau fotografiate pentru ca Till Lindemann să poată alege apoi dintre ele pentru a le invita în culise, la petrecerile trupei germane.

Citește și
Till Lindemann
Till Lindemann, solistul formaţiei Rammstein, acuzat de agresiune sexuală de zece femei

Unele dintre acestea ar fi fost drogate şi apoi agresate sexual de solistul formaţiei, în prezent în vârstă de 60 de ani, care a negat acuzaţiile prin intermediul avocaţilor săi.

Scandalul provocat de aceste acuzaţii a dus la proteste în mai multe ţări înaintea spectacolelor trupei, precum şi la anularea petrecerilor organizate după concertele din Germania, notează Agerpres.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult