Temperaturile reci au alungat petrecăreții de la Oktoberfest. „Foarte mișto, chiar dacă suntem puțini”
Your browser doesn't support HTML5 video.
La Oktoberfest, festivalul dedicat berii, clienții au fost alungați de toamna din termometre în penultima zi a petrecerii. Doar cei mai îndrăzneți și-au făcut drum până la esplanada din fața Parlamentului, unde s-au încălzit pe ritmurile artiștilor preferați.
Femeie: „Minunat, minunat”.
Reporter: Vremea nu v-a făcut să rămâneți în casă?
Femeie: „Nu, nimic nu m-a oprit”.
Reporter: Ați venit special pentru Luis Gabriel?
Bărbat: „Da, normal. N-aveam cum să-l ratăm”.
Festivalul le-a dat celor mai mulți ocazia să încheie ziua într-o notă pozitivă.
Femeie: „Foarte mișto, chiar dacă suntem puțini, foarte mișto cântă Luis, atmosfera e foarte bună, muzica e foarte bună. A fost urât afară toată ziua și am zis să termin ziua fain”.
Pentru că vremea n-a fost tocmai prietenoasă, vânzătorii de la tarabe mai mult au stat.
Vremea ploioasă i-a ținut pe oameni în case, iar comercianții spun că îi așteaptă în ultima zi de festival în număr cât mai mare.
Tudorița, comericant: „A fost mult mai slabă, nu ne așteptam să fie așa slabă, din cauza ploii, din cauza vremii care nu ne-a ajutat. Îi așteptăm cu scoveargă caldă, clătite, chipsuri de cartofi, porumb fiert, porumb copt și castane coapte”.
Comerciant: „Binișor, a fost și frig. Mâine probabil o să fie mai bine, s-a anunțat că va fi mai cald. Noi îi așteptăm cu frigărui, cu coaste, cu pomana porcului, cârnăciori de oaie, pastramă, mici, cârnați de bere”.
Marian, comerciant: „Deocamdată, din păcate, posibil din cauza vremii. Noi la rulota noastră îi așteptăm cu gogoșelele noastre delicioase din orașul lui Brâncuș, Târgu - Jiu, și clătite gigant”.
În zilele călduroase, Oktoberfest a adunat mii de oamenii.
Cristi Pietricică, Simona Muscă: „Am avut artiști consacrați. Aseară a cântat Bogdan de la Ploiești, în seara asta Luis Gabriel și mâine (n.r. duminică) îl avem pe Tzanca Urganu pe această scenă”.
Duminică este ultima zi a festivalului dedicat toamnei, iar un bilet de intrare costă 10 lei.