Tati Part-Time este pentru a doua săptămână la rând pe locul întâi în Box Office
Galerie foto
Filmul, produs și distribuit de Vidra Productions a ajuns la 230 de mii de bilete vândute în toate cinematografele din țară, la nici două săptămâni de la lansare.
Filmul, ce îi are pe Eva Măruță și Alex Bogdan în rolurile principale, se bucură de un succes incredibil, iar acest lucru s-a observat și prin prezența în număr foarte mare a oamenilor la proiecțiile speciale din toată țara, care s-au încheiat în acest weekend.
”Pentru a doua săptămână consecutivă, Tati Part-Time este preferatul publicului român, adică cel mai vizionat film la cinema. Oamenii sunt curioși și vor să vadă un nou film românesc, o comedie bine făcută, un proiect în care s-a pus mult, mult suflet. Până la urmă asta contează, că filmul aduce spectatori în săli, iar ei pleacă binedispuși. Felicitări echipei de producție pentru acest succes!”, declară Cătălin Măruță!
Comedia din regia Letiției Roșculeț urmăreşte relaţia dintre Iustin, interpretat de actorul Alex Bogdan şi fina lui Maya, pusă în scenă de Eva Măruţă.
Iustin (Alex Bogdan) este avocat, însă visul lui carierist pentru care a facut aproape orice compromis necesar este pus în pericol odată cu apariția Mayei (Eva Măruță), fina lui de 8 ani, de care află intempestiv că trebuie sa aibă grijă, deși nu se pricepe deloc cu copiii. Viața lui Iustin este dată peste cap, însa nici Maya nu este încântată de noul ei "tati part-time". Va face față Iustin la acest nou tip de parenting gentil de care nu are idee cu ce se mănâncă?