Strategiile și alianțele vor domina vila Love Island România. „Am avut șansa să formez o conexiune cu cineva și am fugit”
Totul pentru a continua drumul spre iubirea adevărată și premiul în valoare de 50.000 de euro. Show-ul este disponibil de duminică până vineri, pe VOYO, marți și joi, de la miezul nopții, și vineri, de la ora 23:30, pe PRO TV.
Alina Ceușan intră în vila Love Island și îi invită pe cei 13 concurenți la firepit, fără ca nimeni să știe de ce. ”În această seară, urmează o nouă recuplare și de data aceasta fetele sunt la putere, astfel că fiecare dintre ele își va alege un partener de cuplu, iar la final, unul dintre băieți va părăsi emisiunea”, le-a spus aceasta. Pentru că a intrat în casă de scurt timp și are imunitate, primul care a ales a fost Luis, el a decis să formeze un cuplu cu Diana.
Rând pe rând, fetele și-au exprimat dorința de a încerca să construiască o relație, astfel că Nargi l-a ales pe Kiprianos, Ada pe Andrei, Anne și-a reconfirmat poziția de parteneră a lui Adrian, iar Josefinka s-a arătat interesată de Călin. Într-un final, Alexandra a avut cea mai grea alegere – dacă vrea să-l cunoască pe Vlad, proaspăt intrat în vilă, așa cum a lăsat să se înțeleagă, sau să continue povestea cu Denis, deși e conștientă că între ei nu o să fie niciodată o relație serioasă, ci ar putea forma un cuplu de conjunctură care să le asigure locul în emisiune.
”Am emoții foarte mari! Am eu o vorbă și anume că lucrurile întotdeauna se așază așa cum trebuie. La începutul săptămânii am început cu un gând, pe parcurs ne-am mai certat, am mai vorbit cu altă lume, s-au întâmplat multe... Până acum încercam să le gândesc rațional, dar nu sunt bună la gândit rațional absolut deloc. Motiv pentru care o să aleg ce simt și am știut dintotdeauna ce am simțit, așa că alegerea mea este Denis”, a spus Alexandra la firepit.
Imediat după decizie, aceasta a conștientizat că l-a eliminat pe Vlad, cel care și-a arătat interesul de a o cunoaște mai bine, și printre lacrimi aceasta a mărturisit: ”Am avut șansa să formez o conexiune cu cineva și am fugit de chestia asta. Am avut un moment de conștientizare în care mi-am dat seama că sunt foarte indisponibilă emoțional în momentul ăsta și că realmente nu i-am oferit o șansă”. Care este motivul pentru care Alexandra a ales așa, dar și ce-și dorea de fapt să facă, vedem în cel mai fierbinte reality show al momentului.
Pe lângă ieșirea lui Vlad din casă, o altă concurentă va părăsi show-ul într-un moment cheie. Despre cine este vorba și cum vor reacționa ceilalți concurenți la aflarea veștii care va cădea ca un trăznet, vedem săptămâna aceasta în Love Island România. Emisiunea este de duminică până vineri, pe VOYO, iar marți și joi, de la ora 24:00, și vineri, de la ora 23:30, pe PRO TV.
Love Island România – Mai fierbinte ca soarele!