Ștefan Mandachi este ”Șef sub acoperire”, în premieră din 09 februarie, la PRO TV
Your browser doesn't support HTML5 video.
Manageri de top intră în propria companie, sub o altă identitate și merg să lucreze cot la cot cu proprii angajați.
Vom vedea cum aceștia trec printr-un test de foc: se pot descurca făcând joburi deloc ușoare, sub o identitate ascunsă, în propria firmă? Nu doar ei sunt cei supuși „testării”, pentru că și angajații vor fi observați pe ascuns de către șefii aflați sub acoperire.
Săptămânal, emisiunea va duce câte un director sub acoperire, care va experimenta o serie de job-uri în propria companie.
Primul șef care a pornit în această aventură este Ștefan Mandachi, cunoscut om de afaceri din România. Ambițios și perseverent, acesta a făcut numeroase sacrificii pentru a avea succes în afaceri și a fondat un important lanț de restaurante de tip fast-food.
Spartan, afacerea fondată în urmă cu 8 ani, a ajuns acum la o cifră de afaceri de 35.000.000 de euro pe an.
Nonconformismul lui Ștefan Mandachi nu se oprește doar la afaceri. În urmă cu un an, a construit lângă Suceava singurul metru de autostradă din Moldova, acțiune care a provocat o adevărată euforie la nivel național.
El va intra sub acoperire în propria companie, Spartan, și va afla la prima mână, care sunt lucrurile care funcționează, cine sunt angajații model, dar și care sunt provocările cu care se confruntă aceștia.
Ștefan Mandachi vrea să vadă cum salvează ceea ce a construit cu atâtea sacrificii iar această experiență îl va ajuta să găsească soluții pentru business-ul său, în contextul actual, în care acest domeniu a fost afectat.
„A fost o experiență revelatoare. Mi-am descoperit angajații și am privit afacerea cu alți ochi, dintr-o nouă perspectivă.” spune Ștefan Mandachi.
Marți vedem cum s-a descurcat Ștefan Mandachi sub acoperire și ce lucruri a descoperit despre compania și angajații săi.
Nu ratați ”Șef sub acoperire”, în premieră, din 9 februarie, de la 21:30, la PRO TV!
Sursa: Pro TV
Etichete: emisiuni , protv , sef sub acoperire , stefan mandachi
Dată publicare: 06-02-2021 09:51