Sezonul 3 Stranger Things va fi lansat în iulie 2019. Teaserul publicat de Netflix
Cel de-al treilea sezon al serialului creat de Matt Duffer şi Ross Duffer şi nominalizat la Globurile de Aur şi câştigător al mai multor premii Emmy va fi lansat pe 4 iulie.
Din distribuţie vor face parte Winona Ryder, David Harbour, Finn Wolfhard şi Millie Bobby Brown. Acţiunea celui de-al treilea sezon este plasată în 1985.
Serviciul de streaming a anunţat data premierei printr-un teaser video lansat luni seară.
Potrivit Nielsen, aproximativ 15,8 milioane de abonaţi ai platformei online au urmărit primul episod din cel de-al doilea sezon al serialului în primele trei zile de la lansarea din 27 octombrie 2017. Astfel, „Stranger Things” este unul dintre cele mai vizionate seriale din Statele Unite, nu departe de „The Walking Dead” al reţelei AMC.
„Stranger Things” spune povestea unui grup de prieteni, copii care trăiesc într-un oraş din statul Indiana, în anii 1980, şi a întâmplărilor stranii care îi ameninţă.
Serialul a avut premiera în iulie 2016 şi a câştigat cinci premii Emmy, în 2017, din 18 nominalizări. În total, a fost nominalizat de patru ori la Globurile de Aur, de câte două ori în 2017 şi 2018. A mai primit un premiul Emmy în 2018.