Săptămâna Modei de la Paris. Culorile fondantelor, în rochiile și costumele Chanel
Your browser doesn't support HTML5 video.
Giambattista Valli, pe de altă parte, şi-a imaginat o zeiţă care coboară parcă într-o grădină sălbatică.
Karl Lagerfeld a transformat Grand Palais într-un parc parizian, frumos îngrijit. Modelele au defilat sub o uriaşă pergolă, încărcată de plante verzi şi de trandafiri proaspeţi, în ton cu ţinutele din cadrul colecţiei pentru primăvară-vară.
Lagerfeld a păstrat elementele clasice, precum costumele dintr-un tweed din lână sau mătase, în nuanţe metalice sau în culorile fondantelor. Încălţările au fost confecţionate din acelaşi material, iar ca accesoriu s-a impus voaleta. Oricât de elegante, rochiile din mătase fină au avut buzunare. Ţinuta de mireasă a constat într-un costum alb cu pantalon, o trenă şi o capă din pene de struţ.
Colecţia designerului Giambattista Valli a debutat într-o notă sobră, cu rochii negre sau albe din dantelă, purtate cu cizme lucioase, până peste genunchi. Ţinutele au prins apoi volum şi culoare. Rochiile s-au remarcat prin aplicaţii înflorate, volane în cascadă, paiete şi trene lungi.
Doi designeri din Statele Unite şi-au prezentat şi ei la Paris colecţia haute couture pentru casa de modă Proenza Schouler. Au găsit inspiraţie în artizanatul american al ultimelor decenii. Au folosit macrameuri, împletituri şi petice de piele şi şi-au dat libertate totală la capitolul texturi şi culori.