Saga Festival 2020. Ce artiști vor urca pe scenă. Organizatorii promit surprize de proporții
Your browser doesn't support HTML5 video.
Saga Festival se pregătește să îi cucerească pe participanţi cu o experiență muzicală de neuitat.
Asta au promis organizatorii la evenimentul de lansare al festivalului, care a avut loc joi seară.
Publicul își va asculta live artiștii preferați în cele trei zile de distracție continuă, cu concerte, show-uri de lumini și spectacole impresionante.
Capitala va găzdui în vara acestui an un festival de muzică electronică de mari proporții, așa că, dornici de petrecere, cei curioși au avut parte joi seară de un teaser.
Matei Dima, vlogger: „Parcă mă ajută, așa, să știu că pot să beau în centrul orașului și după să mă duc acasă, știi? Noi, ca români, știm să ne distrăm și e bine că facem chestia asta în sfârșit și în București, în capitala țării."
Azaleea Necula, actriță: „Eu sunt un fan înrăit al festivalurilor de muzică și sincer, abia aștept, mai ales că este primul festival mare din București."
Și ca să intre rapid în starea de festival, petrecăreții au dansat câteva ore bune pe muzica marilor artiști internaționali care vor păși pe scenă.
Diana Sar, actriță: „Cred că o să iasă foarte bine, foarte bine. O să ne distrăm. Și mă distrez așa bine la petrecerea de lansare, deci la festival o să fie...huh!"
Alina Eremia, cântăreață: „Știu că se anunță ceva spectaculos. Toată lumea m-a avertizat în sensul bun din punctul asta de vedere. Ăsta e scopul. Să se adune cât mai mulți oameni laolaltă, care pur și simplu să se bucure de muzică, să fie acolo în vibe-ul festivalului și eu cu siguranță o să fiu prezentă acolo."
Organizatorii promit surprize mari și se așteaptă ca prima ediție să adune laolaltă câteva zeci de mii de participanți.
Zara Larsson, Don Diablo, Tiesto sau Disclosure sunt doar câțiva dintre artiști care vor urca pe scenă în prima ediție.
Allan Hardenberg, organizator Saga Festival: „Mă uit mereu la comentariile de pe Instagram, de pe Facebook, la ce scriu oamenii și în fiecare zi ne adaptăm. Ce le place, ce vor, ce gen de călătorie le place. Și după o luăm pas cu pas. Suntem un festival tânăr și vrem să ne adaptăm în funcție de ceea ce oamenii vor. Este singura noastră viziune."
Prețul unui abonament pornește de la 300 de lei, iar mai bine de jumătate din bilete au fost deja vândute. Saga Festival va avea loc în Parcul Izvor din Capitală între 5 și 7 iunie, iar pe cele cinci scene vor urca peste 150 de artiști din toată lumea.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!