S-a aflat diminutivul delicat cu care prinţul Harry i se adresează viitoarei sale soţii
Printul de 33 de ani a fost înregistrat încercând să-i aducă atenţia lui Meghan în timpul recepţiei de sâmbătă de la Jocurile Invictus, de la Londra, când a strigat de mai multe ori "Meg" înainte ca aceasta să-şi întoarcă privirea spre el.
La începutul lunii, o prietenă a cuplului a dezvăluit că actriţa americană i s-a adresat lui Harry cu "Haz" în timpul unei discuţii.
Cuplul regal este pregătit să se căsătorească pe 19 mai în Capela Sf. Gheorghe de la castelul Windsor.
Harry şi Meghan - de la o întâlnire aranjată, la o iubire ca în basmele regale
Prinţul Harry şi Meghan Markle, care spun că s-au îndrăgostit "la prima vedere", au simţit amândoi că prima lor întâlnire, aranjată de o prietenă comună, urma să îi ducă spre o relaţie serioasă, care urmează să fie celebrată în luna mai printr-o nuntă regală, informează AFP, conform Agerpres.
Prima întâlnire a lor a fost organizată de o prietenă comună cu ocazia unui sejur petrecut de actriţa americană la Londra în iulie 2016. Între Meghan, pe atunci în vârstă de 34 de ani, divorţată de trei ani, şi prinţul Harry, ce avea 31 de ani şi mai multe eşecuri sentimentale la activ, atracţia a fost imediată.
"Totul era perfect, pur şi simplu", a povestit prinţul Harry într-un interviu acordat pentru BBC la sfârşitul lunii noiembrie din 2017, la scurt timp după ce cuplul şi-a anunţat logodna.
Cu toate acestea, prinţul Harry nu auzise niciodată vorbindu-se până atunci despre Meghan Markle şi nici nu urmărise serialul "Suits", în care Meghan Markle interpreta rolul unei juriste talentate.
"Am fost surprins agreabil când am intrat într-o cameră şi am văzut-o", a spus prinţul Harry. "Va trebui să fiu la înălţime", a adăugat prinţul britanic, mărturisind gândul pe care l-a avut în momentul în care a văzut-o pe actriţa americană.
La rândul ei, Meghan Markle cunoştea puţine lucruri despre Harry şi a întrebat-o pe prietena lor comună doar dacă prinţul este "o persoană amabilă".
"Pentru el, la fel ca şi pentru mine, a fost ceva cu adevărat învigorător. Tot ce cunosc despre el, de la el am aflat", a declarat fosta actriţă americană.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!
Sursa: Agerpres/ StirileProTV
Etichete: prințul Harry , Meghan Markle , nunta
Dată publicare: 22-04-2018 15:24