Roman Polanski este acuzat în California că a violat o minoră în 1973. „Te rog nu face asta”
Însă Polanski a fugit din justiţia americană în 1977, după ce a fost condamnat într-un alt caz în care a fost acuzat de violarea unei minore, şi de atunci a reuşit să se sustragă cererilor de extrădare.
Prezenţa la audiere a regizorului, acuzat de viol şi agresiune sexuală de un număr total de zece femei, este aşadar ipotetică.
Procesul civil, programat pentru august 2025, este dedicat în primul rând victimei, care a fost numită cândva "Robin" şi care a fost prezentată ca Jane Doe în plângerea sa, potrivit avocatei sale Gloria Allred, o figură a mişcării #MeToo şi reprezentantă a victimelor producătorului Harvey Weinstein.
Potrivit plângerii, Roman Polanski a scos-o pe adolescentă la cină într-un restaurant din Los Angeles în 1973. El ar fi obligat-o să bea tequila şi apoi a dus-o acasă înainte de a o agresa.
„Ea i-a spus 'te rog, nu face asta'", a declarat avocatul presei. Ea susţine că el i-a refuzat solicitările. De asemenea, ea susţine că inculpatul Polanski i-a dat jos hainele şi apoi a agresat-o sexual, provocându-i o imensă durere şi suferinţă fizică şi emoţională.
Femeia, a cărei vârstă nu este cunoscută, făcuse publice acuzaţiile în 2017. La vremea respectivă, avocatul regizorului a declarat că clientul său "contestă ferm orice acuzaţie de viol".
Plângerea ei cere daune, fără o sumă specifică. Ea a fost depusă în iunie 2023, chiar înainte de sfârşitul unei ferestre de timp în care, conform legislaţiei californiene, persoanele pot depune o plângere pentru viol sau agresiune sexuală care datează de mai mulţi ani.
Într-un alt caz, săptămâna trecută a avut loc la Paris un proces de defăimare împotriva cineastului. Acesta calificase drept o "minciună odioasă" acuzaţiile de agresiune sexuală formulate împotriva sa de actriţa britanică Charlotte Lewis. Ea a fost prezentă; el, care locuieşte la Paris, a fost reprezentat de avocaţii săi. Sentinţa va fi pronunţată în 14 mai.
Roman Polanski, care pentru unii a devenit un simbol al impunităţii în cazul violenţei sexuale, este autorul a 23 de lungmetraje. Acestea i-au adus un Palme d'Or, un Oscar şi zece premii César.
El a negat întotdeauna acuzaţiile care au apărut în ultimii ani pentru presupuse fapte în jurul anilor 1970.
În 1977, a fost arestat şi acuzat că a drogat-o şi violat-o pe Samantha Gailey (în prezent Geimer), în vârstă de 13 ani, şi a petrecut 42 de zile în închisoare înainte de a fi eliberat şi de a fugi la Paris. De atunci, autorităţile americane au emis un mandat de arestare internaţional pe numele său.