Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rodion GA, considerat părintele muzicii electronice din România, a murit

Rodion GA, pe numele real Rodion Ladislau Roşca, artist considerat părintele muzicii electronice din România, a murit la vârsta de 67 de ani.

Anunţul a fost făcut pe reţelele de socializare de fiica lui, iar numeroase omagii i-au fost aduse pe Facebook de cunoscuţi şi admiratori, conform News.ro.

Rodion G.A. a murit în urma unei îndelungate suferinţi „purtate cu demnitate şi curaj”, după cum a scris fiica sa.

Muzica lui, un amestec de progressive rock, pop şi muzică electronică experimentală, a devenit cunoscută la jumătatea anilor 1970, când, împreună cu Gicu Fărcaş şi Adrian Căprar a pus bazele grupului Rodion G.A.

Într-un interviu acordat The Guardian în urmă cu trei ani, el spunea că nu era uşor să fii cel mai mare colecţionar de discuri din Cluj, pentru că autorităţile române te urmăreau, îţi controlau corespondenţa, erau suspicioase cu privire la oricine îşi lăsa părul să crească sau purta haine de inspiraţie vestică.

Citește și
Adrian Despot
Adrian Despot (Vița de Vie): ”Nu văd posibilitatea să mai existe festivaluri în viitor”

„Stele şi Lumini”, „Imagini din Vis”, „Amintiri”, „În liniştea nopţii” şi „Uneori” se numără între cele mai cunoscute şi apreciate piese ale sale. După mai multe schimbări de componenţă, trupă s-a destrămat în 1983, iar Roşca a continuat să compună pentru producţii de teatru şi televiziune, până în 1989.

În 2012, Rodion Ladislau Roşca a fost redescoperit de colectivul Future Nuggets care, împreună cu casa de producţie londoneză Strut Records, i-a lansat un an mai târziu primul album integral semnat Rodion G.A.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult