Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Prințul Harry și Meghan au publicat o fotografie surpriză pe Instagram. FOTO

Ducele și ducesa de Sussex și-au lansat un cont oficial de Instagram pe care au și publicat deja șase fotografii. Dintre acestea, una este cu adevărat special, surprinzând un gest intim între cei doi soți, scrie The Mirror.

Pe contul de Instagram al prințului Harry și al fostei actrițe Meghan Markle sunt numeroase fotografii cu acțiunile de caritate dragi celor doi, dar și o fotografie inedită cu cuplul regal. Cei doi au decis să publice o poză surprinsă în excursia lor din Maroc, unde Harry și Meghan se bucură de un scurt moment de tandrețe.

 

Ducii de Sussex și-au lansat un cont oficial de Instagram

Ducele și ducesa de Sussex, Harry și Meghan, și-au lansat pe 2 aprilie contul oficial de Instagram. Decizia face partie din dorința celor doi de a îşi crea o identitate mediatică proprie, cu puţin timp înainte de venirea pe lume a primului lor copil, în această primăvară, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Până acum, cuplul princiar britanic distribuia fotografii pe pagina de administrată de Palatul Kensington, unde sunt publicate şi imagini de la activităţile desfăşurate de fratele mai mare al lui Harry, prinţul William, şi de familia acestuia.

Citește și
Printul Harry si Meghan Markle
Prințul Harry și Meghan Markle și-au făcut cont de Instagram. De ce au luat această decizie

Luna trecută, ducele şi ducesa de Sussex, titulatura oficială a cuplului Harry - Meghan, au anunţat că se vor muta din reşedinţa lor din Londra la Frogmore Cottage, pe domeniul Windsor, la vest de capitala britanică, şi că îşi vor angaja o nouă echipă de comunicare.

„Bine aţi venit pe pagina noastră oficială de Instagram; suntem nerăbdători să împărtăşim cu voi activităţile care ne plac, cauzele pe care le sprijinim, anunţurile importante şi şansa de a aduce în prim-plan subiecte importante", se afirmă în primul mesaj publicat de cuplul princiar britanic pe noul său cont de Instagram.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult