Preselecţii Vocea României, în Bucureşti. ”A fost ceva foarte frumos”
Cine nu a ajuns deja mai are o şansă până duminică seară să îşi încerce norocul.
Emoţia şi suspansul au domnit la preselecţiile de la Bucureşti, unde sute de concurenţi şi-au încercat norocul pentru a-şi vedea visul împlinit: să ajungă pe scenă Vocea României şi să convingă antrenorii că au talent.
La doar 16 ani, Letiţia a întors trei scaune şi a ajuns în echipa lui Smiley.
"Când am venit la preselecţii eram foarte foarte emoţionată şi parcă trăiesc acum sentimentele din nou şi a fost ceva foarte frumos. Experienţa de la Vocea României m-a ajutat să mă maturizez, să mă autodepăşesc, să îmi doresc mult mai mult de la muzică", spune Letiția.
Iar Renate nu s-a dat bătută până nu a reuşit.
"Am participat ani la rând la preselecţie, aş vrea să fiu un exemplu pentru tinerii cântăreţi care nu reuşesc din prima. M-am apucat de compus aşa că urmează o piesă compusă de mine", a spus ea.
Iar foştii concurenţi din sezonul trecut au un sfat pentru cei care vin la preselecţiile de la Vocea României.
Mihai Mieros, fost concurent: "Înscrie-te, ajungi cât mai departe şi drumurile ţi se vor deschide aşa. E foarte frumos, mergi pe stradă şi auzi wow uite-l pe tipul de la Vocea. Pentru mine e foarte ok, sunt mulţumit şi abia am început să deschid alte uşi."
Înscrierile continuă pe site-ul vocearomaniei.protv.ro, iar preselecţii au loc şi duminică în Bucureşti la hotelul Intercontinental.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: bucuresti , Capitala , Vocea României , preselectii
Dată publicare: 14-04-2019 07:16