Pisica Sfinx a lui Cristiano Ronaldo, dusă cu avionul privat la Madrid, după ce a fost lovită de o maşină la Torino
Felina a fost o lună şi jumătate la terapie intensivă la veterinar, a dezvăluit Georgina Rodriguez, iubita fotbalistului, pentru Instyle Spania, transmite News.ro.
„Pepe ne-a speriat foarte tare. A scăpat de acasă şi a fost călcat de o maşină. A fost aproape de moarte şi după o lună şi jumătate la veterinar, am decis că sora mea Ivana ar trebui să aibă grijă de el. Pepe este acum în Spania. Acum este în cele mai bune mâini”, a povestit Rodriguez, potrivit Daily Mail.
Pisica Sfinx a cuplului are aproape doi ani şi jumătate, fiind prezentată pentru prima dată de Rodriguez fanilor în noiembrie 2018. Felina a apărut de mai multe ori pe conturile de social media ale Georginei Rodriguez şi a fost alături de cuplu în vacanţele de lux ale fotbalistului şi iubitei sale.