Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pavel Bartoș împlinește 49 de ani. Cum sărbătorește coprezentatorul „Românii au talent” în convalescență

Pavel Bartoș împlinește 49 de ani. Actorul cunoscut publicului și din postura de coprezentator „Românii au talent” și prezentator „Vocea României”, sărbătorește alături de familie fiind în recuperare după o opreație suferită în decembrie.

Pavel Bartoș își sărbătorește ziua de naștere de anul acesta în convalescență. După ce pe 27 decembrie a fost supus unei operații de meninsc, actorul încă este în recuperare.

„Recunosc, anul ăsta Moș Crăciun mi-a adus mai multe cadouri decât mă așteptam si unul nu pentru că am fost cuminte, din contră, pentru că am fost tare neastâmpărat și cu o operație m-a gratulat!????Una la menisc, ligament încrucișat și ceva cartilaje de reparat, dar sunt bine, acum și sănătos, culmea, la fel de frumos! E … un pic o să mă chinui cu aceste bețe de schi, pardon, catalige in forme de cârje, dar până mă însor îmi trece!”, a fost mesajul postat de Pavel Bartoș pe Instagram după operație.

Între timp, actorul a făcut recuperare și înainte de ziua sa de naștere a acordat un interviu în care a spus că speră ca în câteva zile să scape de cârje. „Sper că doar o săptămână să mai stau cu carja, și după aia încet-încet să merg pe picioarele mele și apoi, pe la mijloc de februarie, sfârșit de februarie cam așa, să îmi reiau activitatea la teatru și în alte domenii”, a declarat Pavel pentru click.ro.

Până va reveni pe scena de teatru, Pavel Bartoș va putea fi văzut alături de Smiley la „Românii au talent – sezonul 14”, care va debuta la PRO TV pe 9 februarie.

Viața și tinerețea lui Pavel Bartoș

Este una dintre cele mai îndrăgite persoane publice din România, datorită aparițiilor sale, prin care reușește să binedispună cu felul său amuzant de a fi. Mereu energic și cu zâmbetul pe buze, Pavel face senzație de fiecare dată când apare pe micile ecrane. Pavel Bartoș s-a născut pe 20 ianuarie 1975 în Miercurea Ciuc și are o soră mai mică cu 8 ani.

Pavel Bartoș a urmat Facultatea de Teatru la Universitatea Babeș - Bolyai din Cluj, la clasa profesorului universitar Marius Bodochi. Acesta a demonstrat că are o înclinație către actorie încă din perioada studenției.

Referitor la cariera de actor, Pavel a mărturisit că a urmat cursurile de actorie fară să le spună părinților. Inițial, le-a zis că a intrat la Facultatea de Drept și ei l-au încurajat.

„Am zis că vreau să dau la Drept și toată lumea a zis, da, la Drept. Singura care știa era diriginta, care știa că dau la Actorie. Când am venit acasă am zis, am intrat! Toți erau bucuroși, vai, o să fi avocat! Și am zis ”nu, o să fiu actor!” A avut mama un hâc, așa câteva secunde, apoi a zis ”Tot la facultate esti!”.

La scurt timp după terminarea facultății a fost repartizat la Teatrul de păpuși „Puck” din Cluj.

Ulterior, a ocupat un loc în trupa Teatrului Național din Cluj și a Teatrului de Nord din Satu Mare. În 1999, Pavel o obținut prin concurs un post de actor la Teatrul Național din Timișoara și la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”. În același timp a colaborat și cu Opera Română din Timișoara.

În 2001 a fost acceptat în trupa Teatrului Odeon din București, unde activează și în prezent.

În paralel, Pavel a început să cocheteze cu televiziunea. Inițial a apărut în diverse reclame, după care a jucat în mai multe telenovele românești de la PRO TV.

În 2004, Pavel a apărut pe micile ecrane în rolul lui „Paul Tănase” în telenovela „Numai iubirea”, iar în anul următor a interpretat rolul lui „Luigi” în telenovela „Păcatele Evei”.

Ulterior au urmat roluri în producțiile: „Iubire ca in filme”, „Îngerașii”, „Aniela” și „State și Flacăra - Vacanță la Nisa”.

Telenovelele românești în care a jucat Pavel pot fi urmărite și online, pe VOYO.

Au urmat, însă o serie de apariții în show-urile de succes de la PRO TV. Prima a fost în 2008, când a participat la „Dansez pentru tine”.

Pavel Bartoș este prezentator la show-urile „Vocea României” și „Românii au talent”

Începând din 2011, Pavel este prezentator la show-urile „Românii au talent” și „Vocea României”.

Pavel prezintă show-ul „Românii au talent” alături de Smiley. Cei doi formează o echipă pe cinste și reușesc de fiecare dată să surprindă publicul prin reacțiile și replicile lor savuroase.

Într-un interviu acordat pentru PRO TV în urmă cu câțiva ani, Pavel a vorbit despre relația pe care o are cu Smiley și despre experiențele pe care le-au avut împreună pe scenă și în culisele show-ului.

Pavel are o relație bună cu Smiley și în afara scenei. Actorul a declarat în repetate rânduri că sunt prietenii și în viața privată. „Deși am mai spus-o de 283 de ori, îmi place să o spun și pentru a 284-a oară. Relația mea cu Smiley trece și dincolo de cameră, este una foarte puternică și îi mulțumesc că mi-a dat ocazia să fiu prietenul lui.”

Pavel Bartoș, regizor și producător de film

În 2019, Pavel a debutat ca regizor cu scurtmetrajul „Romanian Tradition”. Acesta a debutat la Festivalul de Film Transilvania. La premieră au participat peste 2000 de cinefili, curioși să vadă primul scurt metraj produs de Pavel Bartoș.

În 2023, la patru ani de la debutul său regizoral, Pavel Bartoș surprinde din nou publicul și a lansat lungmetrajul „Ramon”, de această dată din postura de producător.

Filmul „Ramon”, în regia lui Jesus del Cerro și scris de Anghel Damian, a fost primul lung metraj pe care Pavel Bartoș l-a produs.

În urmă cu o lună, Pavel Bartoș a anunțat că în 2024 pregătește un nou film alături de Smiley. 

„În sfârșit putem să vă dăm vestea cea mare! Împreuna cu Smiley si al nostru prieten Cristian Hordilă pregătim un film nou, o supercomedie polițistă cu mult umor, suspans si acțiune în stilul nostru caracteristic. În rolurile principale: eu si Smiley! Nu va fi ușor, mai ales că va fi un film independent, dar sunt sigur că vom “învinge”! Filmările vor avea loc în vara și toamna anului viitor și suntem foarte nerăbdători. A și încă ceva foarte important, va fi un film pentru toată lumea și toate vârstele!”, a fost mesajul lui Pavel Bartoș.

In sfârșit putem să vă dăm vestea cea mare! Împreuna cu Smiley si al nostru prieten Cristian Hordilă pregătim un film nou, o supercomedie polițistă cu mult umor, suspans si acțiune in stilul nostru caracteristic. In rolurile principale : eu si Smiley! Nu va fi ușor, mai ales că va fi un film independent, dar sunt sigur că vom “învinge”! Filmările vor avea loc in vara si toamna anului viitor si suntem foarte nerăbdători. A și încă ceva foarte important, va fi un film pentru toată lumea și toate vârstele!

Viața personală a lui Pavel Bartoș

Pe plan personal, Pavel se mândrește cu o soție frumoasă, Anca Bartoș, și cu trei fiice minunate, Eva, Rita și Sofia.

Întrebat într-un interviu despre cum reușește să gestioneze relația familială, având în vedere multitudinea de proiecte în care este implicat, Pavel a răspuns în glumă „cu grijă și atenție”. Ulterior a completat că cea mai mare calitate a sa este soția lui, care se dedică familiei și creșterii copiilor. Iar atunci când este ocupat cu proiectele sale, este bucuros și relaxat pentru că știe că familia lui este pe mâini bune.

„Cu grijă și cu atenție. Și, acum, trecând peste glumă, deși mulți dintre voi îmi știți aproape toate defectele și calitățile, nimeni nu știe de fapt că cea mai mare calitate a mea este soția mea, Anca Bartoș, care este dedicată familiei și creșterii copiilor. Având certitudinea faptului că familia mea este pe mâini bune, eu am relaxarea și bucuria necesară să mă pot dedica în întregime proiectelor în care sunt implicat”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult