Modifica setarile cookie
Toate categoriile

(P) Smiley recunoaște de pe scaunul stomatologului:„Ustensilele cu care lucrez sunt uneori periculoase”

Zâmbetul nostru are întotdeauna nevoie de o îngrijire specială, astfel încât să îl putem menține sănătos și frumos pentru cât mai mult timp.

Smiley ştie bine acest lucru, aşa că a fost prima vedetă care a acceptat provocarea Zâmbește România de a merge la medicul stomatolog să afle, pe propria-i piele, ce înseamnă hipersensibilitatea dentară şi de unde i se trage.

81% dintre români suferă de probleme dentare , spun statisticile. Iar una dintre afecțiunile cel mai des întâlnite este chiar hipersensibilitatea dentară, problemă cu care și Smiley se confruntă.

Durerile de scurtă durată în momentul consumului alimentelor și băuturilor fierbinți sau reci, la contactul cu stimuli dulci pot fi simptome ale hipersensibilităţii dentare.

Ea poate fi cauzată de factori diverși, printre care se numără și deteriorarea smalțului. În timp, smalțul se poate uza, expunând dentina (partea internă mai moale a dintelui care se află sub smalț) și conducând astfel la sensibilitatea dinților.

Dacă ne întrebăm ce factori pot deteriora smalțul, ei bine, printre ei se numără scrâșnitul din dinţi, periajul dinților mult prea des sau agresiv, sau retragerea gingiilor.

Doar un medic dentist poate confirma însă dacă o persoană suferă de hipersensibilitate dentară. Aceasta poate fi minimizată prin schimbarea rutinei îngrijirii orale şi folosirea unor produse specializate.

Smiley s-a alăturat campaniei Zâmbește România, pentru a atrage atenția asupra acestei probleme. Majoritatea românilor cu simptome ale sensibilităţii dentare nu le percep ca fiind asociate unei afecţiuni şi deci le acceptă şi învaţă să evite alimentele care le provoacă disconfort.

Aşa că discuţia lui Smiley cu medicul dentist a dezvăluit secretul ameliorării acestor simptome, cu care Smiley se confruntă de la repetate accidentări în timpul concertelor. Vrei să afli toată povestea? Urmăreşte video-

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult