O nouă seară bună pentru Faimoși: două victorii la început de săptămână! Triburile se confruntă azi pentru Imunitate
Galerie foto
Aseară, la PRO TV, s-a dat startul celei de-a patra săptămâni a show-ului Survivor România, iar cei de acasă au trăit alături de concurenți cele mai puternice emoții.
Prima parte a serii a fost despre Recompensă într-un joc în care membrii celor două echipe și-au pus la bătaie echilibrul și puterea. Motivați de gândul că ar putea mânca plăcintele tradiționale locale cu brânză, empanadas, toți concurenții au luptat și au demonstrat concentrare. Câștig de cauză au avut cei din tribul roșu cu un scor neverosimil, de 10 la 5, Jorge fiind cel care a adus punctul de final, cu ochii în lacrimi de dor pentru cei care-l susțin de la mare depărtare.
Seara a continuat cu primul Mini Game al sezonului. Și de această dată motivația a fost mai mare în tribul Faimoșilor care și-au dorit miza: omletă! Astfel, cu o victorie la limită, 5 la 4, aceștia au reușit o zi perfectă în care s-au hrănit și au simțit că au din nou parte de energia necesară pentru a continua seria bună din ultima vreme.
Pentru cei rămași în joc este tot mai greu. Gândul le va fugi la cei de acasă, la oamenii care-i iubesc și susțin necondiționat. Iar acest lucru se va vedea în discuțiile dintre aceștia. ”Am avut un moment de sensibilitate, de dimineață, emoțională... Soțul meu mi-a zis când plecat: dacă nu ți-e bine, vino acasă”, va admite o concurentă.
Telespectatorii mai au de așteptat doar câteva ore până la o nouă ediție Survivor! Este vremea pentru jocul care face diferența, pentru acea miză în care toți trebuie să lase deoparte conflictele interne și să dea totul pe traseu. Cine va câștiga Imunitatea și va avea parte de un Consiliu de Nominalizare liniștit? Cine se va vedea față în față cu un pericol iminent de eliminare din competiție?
Nu ratați, de la ora 20:30, pe PRO TV, o nouă ediție din cel mai puternic sezon al show-ului Survivor România! Emisiunea poate fi urmărită în avans pe VOYO!