Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Noul film din seria „Jurassic Park” a avut premiera mondială. Când intră în cinematografele românești

Your browser doesn't support HTML5 video.

Fanii Jurassic Park vor putea să urmărească în curând filmul cu numărul cinci din seria lansată în 1993.

Pelicula „Jurassic World: Un regat în ruină" a avut premiera mondială şi acum este promovată în marile oraşe din Europa. De această dată, dinozaurii clonaţi de pe insulă sunt ameninţaţi de erupţia unui vulcan.

O replică uriaşă a unui T-REX a fost adusă pe Tamisa şi instalată aproape de Tower Bridge. Gigantul preistoric a fost întâmpinat de actorii din distribuţie, ajunşi la Londra pentru a promova pelicula „Jurassic World: Un regat în ruină".

Chris Pratt, actor: „Ne bucurăm să fim aici, cu acest dinozaur în spatele nostru. E cam frig, dar ne bucurăm că ne-am întors. Filmările au avut loc aici, aşa că am adus filmul acasă."

Jeff Goldblum, actor: „E perfect, e cantitatea perfectă de umezeală. E răcorică, îmi place."

Citește și
Elefant, Thailanda
Scene de Jurassic Park cu un elefant care calca in picioare o masina pana o face zob. Scena de langa Bangkok a fost filmata

Chris Pratt şi Bryce Dallas Howard îşi reiau rolurile în seria cu dinozauri. De data aceasta, cei doi intervin pentru a salva creaturile preistorice de pe Insula Nublar de un vulcan care ameninţă să erupă. În acest timp descoperă o conspiraţie care pune în pericol planeta. Actorul Jeff Goldblum îi dă din nou viaţă, la distanţă de două decenii, doctorului Ian Malcolm. Actorul s-a dovedit a fi zgârcit şi nu a oferit prea multe amănunte despre pelicula.

Jeff Goldblum, actor: „Vedem dinozauri, sunt înspăimântători, eroii trec prin nişte aventuri."

„Jurassic World: Un regat în ruină" are adversari redutabili la box-office: „Răzbunătorii: Războiul Infinitului şi „Solo: O poveste Star Wars". În primul dintre filme joacă şi Pratt. Iar al doilea este regizat de Ron Howard, tatăl actriţei care are rolul principal în producţia cu dinozauri.

Bryce Howard, actriţă: „Când filmele au succes e bine pentru toată industria."

„Jurassic World: Un regat în ruină" ajunge în cinematografele din România în 8 iunie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult