George are probleme cu auzul, dar nimic nu îi stă în cale. Moment emoționant la Vocea României
Your browser doesn't support HTML5 video.
A fost un spectacol incredibil, iar telespectatorii s-au bucurat de alegeri muzicale inspirate și de interpretări care au făcut scena să vibreze.
Unul dintre cele mai impresionante momente ale serii a fost piesa interpretată de George Aghinea, în vârstă de doar 17 ani, care are mari probleme cu auzul.
George s-a născut în Târgu Ocna, însă acum locuiește în București, deoarece a fost nevoit să se mute ca să fie aproape de un centru de tratament pentru deficiența sa de auz.
El suferă de hipoacuzie bilaterală, după ce, la vârsta de 4 ani, din cauza unui tratament greșit, s-a ales cu deficiențe de auz.
I-a plăcut dintotdeauna să cânte, însă nu a putut, deoarece trebuia să își protejeze auzul. Abia la vârsta de 14 ani i s-a permis și de atunci a pornit drumul său în muzică.
A făcut cursuri de canto, iar în 2017 a ajuns să participe la emisiunea ”Românii au talent”, ajungând până în finală.
Pe pagina de Facebook a show-ului ”Vocea României”, publicul a reacționat emoționat la prestația extraordinară a tânărului. O secvență video din interpretarea sa a adunat peste 260 de comentarii și 180 de distribuiri în doar 12 ore de la postarea pe rețeaua de socializare.
Iată câteva dintre reacțiile publicului:
- ”E foarte bun băiatul ăsta! Are o sensibilitate aparte în voce și chiar dacă are deficiențe de auz, cântă minunat! Cred că el așa simte să se "exprime" iar noi auzim niște note și inflexiuni care ajung acolo unde trebuie. La suflet.”
- ”Mai să-mi dea lacrimile! A fost suuuper!”
- ”Superbă voce! Superb moment! E ceva nativ în glasul lui plus multa gingășie..e wow!”
- ”E minunat acest copil! Asteptăm cu nerăbdare momentul lui. A uimit incă de la auditii, ne-a uimit si acum!”.
- ”O voce mirifică, care mă duce cu gîndul la îngeri.”
- ”Minunat, o voce unicat.O voce caldă și liniștită, sensibilă. Abia asteptam să te mai auzim cântând. Felicitări!”
Echipa Tudor a avut vineri seara două dueluri: Natalia vs Dragoș vs Britta și Mădălina vs Maria vs George. Antrenorul a ales interpretările care l-au inspirat și a mers mai departe cu Dragoș Moldovan și George Aghinea.
Vinerea viitoare, de la 20:30, la Vocea României, lupta continuă în etapa Knockout-urilor!
Înregistrarea integrala a ediției 9, sezonul 9, Vocea României, poate fi vizionată GRATUIT pe Pro TV PLUS!
Sursa: Pro TV
Etichete: melodie , Vocea României , auz , deficiențe
Dată publicare: 02-11-2019 11:59