Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Michelle Obama a mărturisit că nu l-a putut „suporta” pe Barack Obama timp de 10 ani. „Oamenii cred că sunt o ticăloasă”

Michelle Obama a mărturisit că „nu l-a putut suporta” pe Barack Obama pe vremea când fiicele lor erau copii.

Fosta Primă Doamnă a Americii, în vârstă de 58 de ani, a spus despre fiicele ei că erau „teroriste” atunci în timpul copilăriei.

Ea a povestit că a întâmpinat dificultăți în relația cu Barack Obama în timp ce amândoi încercau să „avanseze în carieră”, soțul ei candidând la funcția de președinte.

„Oamenii cred că sunt o ticăloasă pentru că spun asta: au fost 10 ani în care nu mi-am suportat soțul. Și ghici ce s-a întâmplat? Când copiii erau mici. Timp de 10 ani, în timp ce ne construiam carierele și făceam griji în privința școlii, mă gândeam că nu e corect”, a spus ea.

Citește și
barack obama
Barack Obama a câştigat primul său Emmy

„Și ghici ce? Căsnicia nu e 50-50, niciodată. Niciodată. Sunt vremuri în care eu am 70, el are 30. Sunt perioade în care el are 60, 40. Dar ghici ce. 10 ani. Suntem căsătoriți de 30 de ani. Accept acei 10 ani răi pentru 30 - așa privești situația. Oamenii renunță - cinci ani, nu pot să duc”, a adăugat.

Malia (24 de ani) și Sasha (21 de ani) aveau șapte și 10 ani atunci când s-au mutat cu familia la Casa Albă.

Michelle și-a descris fiicele ca fiind „teroriste” atunci când erau mici.

„Copiii mici sunt teroriști. Au cereri. Nu vorbesc. Nu comunică bine. Plâng mereu. Sunt iraționali. Au nevoi. Iar tu îi iubești. Așa că nu poți da vina pe ei, nu? Așa că îți verși furia asupra celuilalt”, a mărturisit Michelle.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult