Mesajul sfâșietor al tatălui lui Meghan Markle: „Sper ca într-o zi să-mi văd nepoții”
Galerie foto
La puțin timp după ce prințul Harry și soția lui au anunțat că așteaptă al doilea copil, tatăl ducesei a oferit o declarație jurnaliștilor de la CBS, relatează cotidianul „The Sun”.
„Îi doresc lui Meghan naștere ușoară și sper să fie fericiți. Sper ca într-o zi să-mi văd nepoții” a spus Thomas Markle, în vârstă de 71 de ani. Acesta se teme că nu va mai trăi ca să-și vadă urmașii, a mai spus el.
Thomas Markle nu a mai vorbit cu fiica lui din mai 2018, chiar dinainte ca fiica lui să intre oficial în familia regală britanică.
Cuplul regal locuiește în Montecito, California, iar tatăl lui Meghan la doar câteva sute de kilometri, în Rosarito, Mexic, dar divergențele dintre ei îi împiedică să o viziteze.
Săptămâna trecută, Meghan Markle a câștigat la Înalta Curte din Londra un proces împotriva unui tabloid britanic, care publicase extrase dintr-o scrisoare adresată tatălui ei. Acesta spusese inițial că va depune mărturie împotriva fiicei sale, dar judecătorul nu l-a mai audiat.
În mai multe documente din dosar, Thomas Markle susține că se teme că „va muri mâine” pentru că are mai multe afecțiuni, respectiv obezitate morbidă, probleme pulmonare și la inimă.
La doar câteva zile după victoria din instanță, Meghan și Harry au dezvăluit că așteaptă al doilea copil.
„Ducele și ducesa de Sussex sunt bucuroși să aștepte al doilea copil” a declarat purtătorul acestora de cuvânt. Anunțul vine la doar câteva luni după ce Meghan și-a dezvăluit „durerea insuportabilă”, în urma unui avort spontan în iulie anul trecut.
Sursa: The Sun
Etichete: prințul Harry , Meghan Markle , thomas markle
Dată publicare: 17-02-2021 11:50