Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Meghan şi Printul Harry sunt la regim şi fac sport intens. Vor sa fie într-o formă excelentă pe 19 mai

Your browser doesn't support HTML5 video.

Au rămas mai puţin de 3 săptămâni până la nunta anului. Meghan şi Harry sunt la regim şi fac sport intens, ca să fie amândoi, într-o formă excelentă în data de 19 mai.

Cei doi se vor căsători la Castelul Windsor, iar o echipă CNN a fost primită în Capela Saint George, unde cei doi îşi vor jura credinţă veşnică. ProTV va transmite ceremoniile, în cadrul unor ediţii speciale.

Aflat la vest de Londra, castelul Windsor a fost construit în secolul al 11-lea, fiind reşedinţă regală aproape 1.000 de ani.

Între zidurile sale se află Capela St. George, unde mulţi membri ai familiei regale au fost botezaţi, s-au căsătorit ori au fost îngropaţi. Mireasă va sosi cu maşina până în faţa capelei, iar când va coborî îi vom putea admira pentru prima dată rochia, un mister păstrat cu sfinţenie.

Apoi, Meghan va trebui să urce 20 de trepte. Când Meghan Markle va intra în biserică, invitaţii se vor întoarce şi o vor vedea la intrarea vestică, sub acele vitralii spectaculoase. Toată zona va fi plină cu scaune, vor fi 600 de oameni în total.

Citește și
printul harry
S-a aflat diminutivul delicat cu care prinţul Harry i se adresează viitoarei sale soţii

Meghan va parcurge culoarul îngust spre altar, iar când va păşi în strană, va avea deasupra capului steagurile actualilor Cavaleri ai Ordinului Jartierei, inclusiv al prinţului William.

Max Foster, corespondent CNN: "Va trece pe lângă familia regală, aşezată în partea aceasta, şi pe lângă propria familie, aşezată de partea cealaltă. În cele din urmă se va opri acolo, lângă treaptă, unde o va aştepta Harry."

Slujba, oficiată de arhiepiscopul de Canterbury şi preotul paroh din Windsor, va începe la prânz şi va dura o oră.

Mirii vor pleca apoi într-o procesiune în caleaşcă, pentru a saluta mulţimea strânsă în centrul oraşului.

Miercuri, Harry şi Meghan au fost la Palatul Buckingham pentru a selecta mijlocul de transport. Au ales o caleaşcă din 1883, care va fi trasă de şase cai. Dacă va ploua, vor merge într-o caleaşcă acoperită, creată în 1830, care are geamuri largi, pentru ca mulţimea să îi poată vedea cât mai bine.

Pe de altă parte, scrie presa britanică, Meghan şi Harry sunt amândoi la dietă şi fac cu regulitate fitness. Meghan, adepta unui regim sănătos, i-a schimbat meniul lui Harry şi a înlocuit carbohidraţii cu legume verzi, quinoa şi multe sucuri sănătoase. Rezultatele s-au văzut. Harry a slăbit trei kilograme, iar Meghan a făcut mai multe drumuri la croitorie pentru a-şi strâmta rochia de mireasă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult