Marius Manole prezintă o emisiune la ACASĂ! „Nu mă vedeam realizând un show la televiziune. Asta e o realizare mare”
Galerie foto
În weekend, cei de acasă se pot uita sâmbăta, de la 08:00, la Bazarul de ACASĂ, iar duminica, de la aceeași oră, la Știi de ACASĂ – două emisiuni care aduc segmente culturale și educative.
Întrebarea mesei rotunde, emisiunea prezentată de către Marius Manole care a fost, timp de 6 sezoane, pe VOYO, poate fi urmărită, începând de sâmbătă, 06 aprilie, la Bazarul de ACASĂ! Sezonul 7 vine cu o serie de invitați din zona culturală, iar primul care va păși în platou va fi actorul și directorul artistic al Teatrului Național din București, Marius Bodochi.
„Suntem la al șaptelea sezon, dintre care pe șase le-am prezentat. Nu mă vedeam făcând atâtea ediții sau cu atât mai mult realizând un show la televiziune. Asta e o realizare mare, mi se pare foarte tare și este o provocare deoarece eu sunt om de teatru. Vorbim despre o emisiune care este și culturală, adică ne și amuzăm, dar și discutăm cu oameni de cultură, actori foarte mulți. Ne vedem sâmbătă, de la ora 08:00.... și să vă spun ce provocare am avut noi... să fim concentrați și să vorbim doar ce se poate da la televizor ????! Dar nu e problemă, ne vedem și pe VOYO! Sperăm ca al șaptelea sezon să fie cu baftă!”, a spus Marius Manole.
Nu ratați, sâmbătă, de la 08:00, Bazarul de ACASĂ cu Întrebarea mesei rotunde – emisiune prezentată de către Marius Manole. Producția poate fi urmărită și pe VOYO.