Logodna mogulului media Rupert Murdoch cu Ann Lesley Smith a fost anulată. Tocmai anunțaseră că se vor căsători
Revista Vanity Fair, care a fost prima care a relatat marţi ştirea, a precizat că "despărţirea pune capăt unei iubiri fulminante ce a generat titluri în întreaga lume".
Relaţia dintre Murdoch şi Smith a devenit publică la începutul acestui an, când au fost fotografiaţi în vacanţă în insula Barbados din Caraibe.
La 20 martie, Cindy Adams, care are o rubrică de bârfe în tabloidul New York Post al lui Murdoch, a relatat că cei doi s-au logodit. "Mi-a fost teamă să mă îndrăgostesc - dar ştiam că aceasta va fi ultima dată", i-a spus Murdoch lui Adams la acea vreme. "Mai bine că e. Sunt fericit", a declarat mogulul media.
La rândul său, Ann Lesley Smith, care a fost căsătorită anterior cu Chester Smith, un cântăreţ de muzică country care a murit, a spus că relaţia ei cu Murdoch este un "dar de la Dumnezeu", relatează news.ro.
Cei doi urmau să facă nunta în timpul verii, potrivit lui Adams.
"Amândoi aşteptăm cu nerăbdare să ne petrecem cea de-a doua parte a vieţii împreună", spusese Murdoch.
Căsătoria ar fi fost a cincea pentru Murdoch, care este preşedinte al Fox Corp. şi preşedinte executiv al News Corp.
Nu este clar ce s-a întâmplat între Murdoch şi Smith după ce a fost anunţată logodna. Un purtător de cuvânt al lui Murdoch a refuzat să comenteze, notează CNN.