Lady Gaga, despre zvonurile privind o relaţie cu Bradley Cooper
Galerie foto
În momentul fotografiei, care acum a devenit virală pe reţelele de socializare, Cooper şi Shayk formau un cuplu.
Zvonurile privind cei doi protagonişti ai filmului "A star is born" s-au înmulţit după pasionanta lor interpretare a piesei "Shallow" la gala premiilor Oscar 2019.
Când Lady Gaga era pe punctul de a interpreta solo această piesă la ultimul său concert din Las Vegas, s-au auzit voci din sală care au strigat: "Unde este Bradley?". Cântăreaţa, sătulă de atâta zvonuri potrivit cărora ar avea o relaţie cu celebrul actor, le-a răspuns fanilor să fie potoliţi şi să o lase în pace cu asemenea apropouri.
Lady Gaga şi Bradley Cooper au oferit unul dintre cele mai romantice momente la gala premiilor Oscar, unde piesa "Shallow" a primit o statuetă la categoria "Cea mai bună piesă originală". Cei doi au interpretat piesa într-un mod intim şi au făcut schimb de gesturi tandre pe scenă. A fost un nou moment în care s-a pus în discuţie o posibilă relaţie între ei.
Relaţia nu a fost însă confirmată, dimpotrivă, cântăreaţa a spus că celebra interpretare de la Dolby Theatre nu a fost decât o punere în scenă. "Sunt o artistă şi cred că ne-am descurcat bine", a comentat Lady Gaga în programul lui Jimmy Kimmel.
Sursa: Agerpres
Etichete: Bradley Cooper , relatie , lady gaga , Irina Shayk , zvon
Dată publicare: 13-06-2019 20:24