Kevin Spacey, fotografiat în public pentru prima dată în ultimul an
Dublul câștigător al premiului Oscar a fost surprins ieșind dintr-o clădire și intrând într-o mașină care îș aștepta pe marginea drumului. Spacey, în vârstă de 59 de ani, avea o căciulă pe cap și o bandană în jurul gurii.
Actorul pare că a luat în greutate față de decembrie 2017, când a fost surprins făcând jogging.
Poliţiștii americani au anunțat au dovezi video ale agresiunii sexuale pentru care a fost inculpat actorul Kevin Spacey. El este acuzat că a îmbătat victima, un băiat de 18 ani la data faptelor şi apoi i-a făcut avansuri. Potrivit informaţiilor din dosar, băiatul l-a filmat pe Spacey în timp ce îl pipăia.
Potrivit avocatului vedetei, imaginile nu dovedesc însă nimic. Kevin Spacey, a cărui carieră a fost ruinată după ce 30 de bărbaţi l-au acuzat de avansuri nedorite, este aşteptat la tribunal pe 7 ianuarie, pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile.