Kevin Spacey a scăpat de acuzațiile de agresiune sexuală
Your browser doesn't support HTML5 video.
Spacey a fost acuzat că a agresat un tânăr în vârstă de 18 ani într-un local din Nantucket în 2016. Un proces urma să aibă loc în toamnă.
Bărbatul a refuzat să depună mărturie, după ce a fost întrebat de avocatul actorului legat de mesajele text despre care apărarea susţine că au fost şterse.
Avocatul actorului, Alan Jackson, a căutat să aibă acces la telefonul care conţinea mesaje text din seara incidentului, însă acuzatorul a susţinut că aparatul a dispărut.
Procurorii s-au bazat pe capturile care au fost oferite investigatorilor. Jackson a susţinut că tânărul şi mama lui, jurnalistă de televiziune, au manipulat probele şi i-a explicat acestuia la audierea de săptămâna trecută că alterarea lor reprezintă o infracţiune.
Acuzatorul a refuzat să depună mărturie la tribunal.
În urmă cu două săptămâni, el a renunţat la procesul civil intentat lui Spacey, pentru că - a spus avocatul tânărului - dorea să se concentreze pe acţiunea penală şi că această decizie nu are legătură cu vreo înţelegere între părţi.
Sursa: News.ro
Etichete: agresiune sexuala , Kevin Spacey , acuzatii
Dată publicare: 18-07-2019 10:22